Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Kremlinul susţine că Occidentul provoacă Rusia prin staţionarea de militari la porţile sale şi înarmarea soldaţilor ucraineni

Secretarul de stat al american, Antony Blinken, a îndemnat Rusia să evite o nouă „agresiune a Ucrainei” şi să aleagă calea diplomatică, în timp ce Kremlinul, sub presiune pentru a-şi retrage trupele de la frontiera cu Ucraina, solicită occidentalilor garanţii privind securitatea în Europa, inclusiv că NATO nu se va extinde mai spre est.

Serghei Riabkov , vicepriministrul de externe rus s-a declarat „dezamăgit de semnalele venite în ultimele zile de la Washington, dar şi de la Bruxelles”, unde îşi au sediul UE şi NATO, potrivit agenţiilor ruse de presă.

 

Kremlinul susţine că Occidentul provoacă Rusia prin staţionarea de militari la porţile sale şi înarmarea soldaţilor ucraineni care luptă împotriva separatiştilor pro-ruşi în Donbass, estul Ucrainei. Prin urmare, el solicită un tratat major care să prevadă excluderea aderării Ucrainei la NATO, precum şi retragerea soldaţilor americani din cele mai estice ţări ale Alianţei Nord-Atlantice.

Dar, americanii au dat asigurări că nu vor să-şi reducă trupele din Polonia sau din ţările baltice şi ameninţă că le vor întări dacă ruşii trec la ofensivă.

„Riscul unui nou conflict este real”, a avertizat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Cu siguranţă face parte din strategia lor să vină cu o listă de cereri absolut inadmisibile şi apoi să susţină că cealaltă parte nu joacă jocul şi să folosească asta ca o justificare pentru o agresiune”, a subliniat Antony Blinken.

Pentru John Herbst, fost ambasador american în Ucraina, desfăşurarea militară rusă este o „cacealma uriaşă” a lui Vladimir Putin pentru a câştiga concesii.

„Atât timp cât administraţia Biden rămâne cel puţin la fel de fermă ca în prezent, acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a-l împiedica pe Putin să invadeze Ucraina, dar nu exclud o operaţiune mai limitată”.

Dincolo de criza ucraineană, Washingtonul speră să profite de discuţii pentru a aduce pe drumul cel bun relaţiile americano-ruse, la cel mai scăzut nivel,  de la sfârşitul Războiului Rece.

.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share