La Castelul Corvinilor s-a reintrodus în circuitul expozițional Turnul Nou de poartă

Cea mai veche cetate de la Hunedoara, de fapt nucleul actualului castel, datată la începutul secolului al XV-lea când se produce ascensiunea unei familii nobiliare locale. Reprezentantul acesteia, pe nume Voicu (tatăl lui Ioan de Hunedoara), pentru deosebite merite militare, primeşte în anul 1409, din partea regelui Ungariei Sigismund de Luxemburg, o posesiune în continuă extindere pe tot parcursul secolului al XV-lea. Cetatea inițială, de mărime mijlocie, s-a păstrat parţial şi a fost ulterior inclusă în structura castelului. De formă elipsoidală, cetatea avea ziduri puternice (1,5-2 m grosime la bază), cu creneluri la partea superioară a zidurilor, drumuri de rond şi intrări pietonale de dimensiuni reduse. Din această cetate, nobilul Voicu, îşi extindea autoritatea asupra unui teritoriu relativ extins, format din câteva zeci de sate, mine de fier, păduri, fâneţe, păşuni, ape curgătoare şi heleştee. În paralel cu obţinerea demnităţii de voievod al Transilvaniei (1441), Ioan de Hunedoara iniţiază lucrări ample de extindere a vechii fortificaţii, depăşită din punct de vedere al randamentului militar, lucrări reunite sub termenul de faza a II-a din evoluţia castelului. Într-un interval scurt de timp (1440-1446), se construieşte o nouă incintă de ziduri, din piatră locală, incintă flancată de 7 turnuri de apărare, majoritatea circulare (Turnul Buzdugan, Turnul Toboşarilor, Turnul Pustiu, Turnul Capistrano) acestea reprezentând o noutate pentru arhitectura militară a Transilvaniei. Ioan de Hunedoara a pus în practică experienţa militară dobândită în Italia şi Europa centrală, cu impact asupra principiilor de fortificare aplicate ulterior în Transilvania. În contextul expansiunii Imperiului Otoman, Transilvania dezvoltă un sistem de apărare format din cetăţi, oraşe și biserici fortificate, rolul Castelului Corvinilor fiind unul deloc de neglijat.  Construcţiile reprezentative pentru faza în care cetatea Hunedoarei a fost transformată într-un somptuos castel, sunt Capela, Palatul administrativ şi Palatul de festivităţi (1446-1456), toate acestea reflectând schimbarea programului constructiv, accentul punându-se pe confortul generat de aceste construcţii și mai puţin pe aspectul militar. În general se admite faptul că finalizarea lucrărilor la castel încetează în jurul anului 1480, monumentul fiind comparabil cu castelele din vestul Europei, prin amploare și fast. După anul 1508 şi până la începutul secolului al XVIII-lea, castelul intră în posesia sau administrarea a 22 de nobili. Cea mai importantă personalitate din această perioadă a fost principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen (1613-1629). Acesta construiește Palatul Mare dinspre oraş, Turnul Alb, Platforma de artilerie și modifică Capela și Sala Dietei. Pe malul stâng al pârâului Zlaști Bethlen construieşte incinta exterioară, denumită Curtea Husarilor, ce cuprinde locuinţele servitorilor, grajdurile, pivniţe şi casa câinilor de vânătoare.

Angella Dumitrascu

Distribuie acest articol Oficial Media