
Principala modificare vizează modul de la calcul al pensiei celor care aleg pensionarea anticipată parţială. Pensia anticipată parţială va fi mai mare decât în prezent, potrivit prevederilor Legii 142/2016, care modifică legea privind sistemul unitar de pensii publice, nr. 263/2010, lege care a apărut în Monitorul Oficial joi, şi care a intrat în vigoare duminică, 17 iulie.
Practic legea schimbă modul de calcul al pensiei anticipate parţiale, şi din această modificare rezultă o creştere a sumei cuvenite drept pensie anticipată.
Iată ce scrie în legea nouă:
Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 21.

Legea veche prevedea o penalitate unică, care nu ţinea cont de stagiul suplimentar de cotizare, şi care era mai mare decât valorile care au intrat în vigoare duminică. Iată ce scria în vechea lege:
„Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă”.
Aşadar, persoanele care au drept de pensionare anticipată parţială şi recurg la el, vor avea o pensie mai mare decât cea la care ar fi avut dreptul acum.
Amintim că, potrivit legii pensiilor, pot cere pensionarea anticipată parţială cei care mai au cel mult cinci ani până la împlinirea vârstei standard de pensionare şi care au realizat stagiul compet de cotizare sau l-au depăşit cu cel mult opt ani, scrie economica.net

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
SAFE cu 16,6 miliarde euro, împrumut pentru România
Imaginile incredibile cu alunecarea de teren care lovește orașul Niscemi din Sicilia
Exercițiul multinațional DYNAMIC FRONT 26 a început la Cincu