„În consecință, pentru că expertiza tehnică a arătat că imobilul este în pericol de dărâmare, C.J.D. a alocat doar 200.000 lei (nu jumătate de milion de euro, așa cum fals a afirmat), restul finanțării fiind asigurată de Arhiepiscopie și de Compania Națională de Investiții.”, ne informeaza biroul de presa.
Primim pe adresa redactiei, comunicatul de presa al Arhiepiscopiei Targoviste, in care jurnalistul Marius Dumitrache este acuzat ca dezinformeaza cititorii cu privire la diverse actiuni ale bisericii crestin-ortodoxe. Totusi, doua miliarde de lei oferiti pe plan local bisericii crestine -cultul ortodox, este o suma la care adaugate toate celelalte alocari din timpul unui an bugetar, afecteaza major nivelul de trai al populatiei care se zbate in saracie.
Cotidianul nostru, Oficial Media, sprijina ancheta de investigatii a domnului Dumitrache, asa cum deopotriva ofera publicului cititor informatii legate de activitatea umanitara a bisericii. In ceea ce priveste sumele alocate de catre CJD si CLM, Arhiepiscopiei Targoviste, ne declaram impotriva acestor finantari care din punct de vedere legal incalca articolul 29 din Constitutia Romaniei, administrativ, constituie un management defectuos in conditiile in care orasul Targoviste si judetul Dambovita au nevoie de investitii, si, deopotriva, moral, intrucat este un soi de „talharie” moderna a contribuabililor.
De asemenea, confesiunea ortodoxa este o traditie, un obicei pe care majoritatea romanilor si l-a asimilat si care face parte din dreptul la libertatea religioasa a fiecarui cetatean, dar NU PREZINTA O OBLIGATIE CETATEANEASCA. In acest sens, vom promova intotdeauna actele caritabile ale acestei confesiuni, precum si a tuturor celorlalte culte care apeleaza la ziarul nostru, cu mentiunea ca ele nu sunt institutii publice- guvernamentale si prin lege, nu au dreptul sa influenteze nicio institutie a statului, fiind autonome fata de acestea si avand propriile surse de finantare.
In consecinta, atat CJ Dambovita, cat si CLM Targoviste, au maturitatea necesara sa hotarasca daca sprijina o miscare religioasa sau de orice natura individuala optionala, sau manageriaza cu banii contribuabililor, nevoile acestora, in ordinea prioritatilor reale, morale si legale.
Oficial Media nu detine informatii pro sau contra celorlalte subiecte din litigiul celor doua parti, in speta, jurnalistul Marius Dumitrache vs. Arhiepiscopia Targovistei si ca urmare nu poate publica si publicita comunicatul oferit de biroul de presa al Arhiepiscopiei.
Ramanem in continuare alaturi de orice miscare nonguvernamentala, de toate actele pro-bono ale cultului ortodox, fara a cadea in capcana manipularilor si a exploatarilor subliminale, atunci cand demersurile acestora depasesc limitele legilor statului prevazute in Constitutia Romaniei.
Multumim Arhiepiscopiei Targoviste pentru intelegere si colaborare.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului