Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Mihai Constantin Ranin – Întâlnire istorică, astăzi, la Târgoviște. AMASIA- Uniunea Festivalurilor Intercontinentale

Astăzi la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște a avut loc o întâlnire a directorilor de teatre din țări de pe trei continente. Mihai Constantin Ranin, managerul teatrului și inițiatorul Festivalului Babel a condus discuțiile și a prezentat principalele articole constitutive ale Festivalului AMASIA – Uniunea Festivalurilor Intercontinentale.

AMASIA- Uniunea Festivalurilor Intercontinentale

La reuniune au luat parte cei mai importanți reprezentanți, directori de teatre, regizori și specialiști în festivaluri și rețele de teatru din: România, Kazahstan, Egipt, Polonia, Coreea, Germania și Bulgaria.

Este o întâlnire istorică. Chiar dacă am spus la început că acest festival AMASIA va fi cu cinci țări europene și cu cinci țări din orient, din Asia, văd că sunt și alte țări interesate ceea ce este foarte bine, ne putem dezvolta, a declarat Mihai Constantin Ranin în debutul acestei reuniuni.

AMASIA- Uniunea Festivalurilor Intercontinentale

La originea acestui festival a stat initial colaborarea României cu Coreea și este aici prietenul meu domnul JeungWu Son cu care am discutat în România și Coreea de mai multe ori pentru a-l constitui –AMASIA- pentru că am ajuns la concluzia că nu există nici un festival de genul jocurilor olimpice care să aibă amploare și să se desfășoare în toate aceste țări care fac parte la un moment dat.

Ideea care a fost reținută este aceea de a juca de două ori pe an, zece spectacole în două țări diferite. Sarcina noastră este de a convinge guvernele și instituțiile private să finanțeze aceste festivaluri care au loc o dată la cinci ani, pentru guvernul respectiv.

Contează foarte mult reușita primei ediții a Festivalului AMASIA

O altă idee este să avem și noi șansa în țara noastră să avem acest festival la un moment dat. Problema este că prima ediție va fi o ediție de sacrificiu pentru că va fi o ediție pilot. Sigur că acest festival va duce la creșterea competențelor artistice ale inițiatorilor festivalului și să atragă fonduri și artiști în această poveste.

Rămâne de discutat, de exemplu, fiecare țară, în fiecare an ar putea să susțină o trupă în participarea din festivalul AMASIA. În felul acesta este mult mai simplu de organizat acest festival. Practic, guvernele finanțează festivalul câte un pic în fiecare an și o dată la 5 ani o finanțare mai importantă.

AMASIA este viitorul continent care se va forma prin uniunea tuturor continentelor actuale dacă această realitate geologică, fizică se va împlini vreodată.-n.r.1

AMASIA, practic, este o Uniune a Festivalurilor Intercontinentale, menționează managerul târgoviștean

Deci ideea este de apropiere a continentelor, de circulație a operelor de artă și a realizatorilor acestor produse culturale. O să vedem care sunt elementele comune care ne apropie și ele pot fi legate de forma spectacolului, de ceea ce dorim să promovăm din punct de vedere tehnologic, din punct de vedere al școlilor de teatru, și al publicului viitorului. Practic este o Uniune a Festivalurilor Intercontinentale.

Noi ne cunoaștem între noi, problema este să construim o instituție care să fie respectată de guvernele noastre oricare ar fi ele, oricând. Ea nu trebuie începută cu 61 de țări, ea trebuie începută cu noi și ceilalalți vor veni singuri dacă lucrul este de calitate și respectat.

Mc Ranin: Deocamdată punem o fundație, nu construim casa

Întâi vor fi invitați ca observatori și apoi vedem cum ne dezvoltăm. În momentul în care vor vedea că orientarea noastră nu e financiară, problemele noastre nu sunt financiare ci mai mult legate de artă și cultură sigur că discursul va fi diferit.

Deci parerea mea este că partea financiară trebuie să vină în urma acestei organizații, nu înainte. Deocamdată punem o fundație, nu construim casa.

Uitați Institutul Internațional de Teatru și Institutul Internațional Mediteranean de Teatru, două institute mondiale care nu-și fac treaba. Sunt complet distruse. Ele s-au distrus datorită dispariției unor persoane, au venituri dar nu știu să construiască ceva în spiritul în care discutăm noi.

Inregistrarea intalnirii se afla pe canalul de YouTube a ziarului Oficial Media

Noi nu trebuie să repetăm greșelile lor. Este o construcție pentru viitor, s-ar putea ca noi să nu beneficiem foarte mult de lucrurile astea, dar cred că trebuie să o facem. Este de datoria noastră de oameni să o facem.

n.r.1 – Domnul Mc Ranin a îmbinat un moment de amuzament cu o posibilă realitate

CITEȘTE ȘI:

Dieter Topp: BABEL XI, surprised with an unusual show, ARGONAUTAS

Mc Ranin, președinte și fondator BABEL FAST – Mesaj în deschiderea ediției a XI-a

Hugo Wolff, marele coregraf din nou acasă, la Târgoviște. Festivalul BABEL, Teatrul Tony Bulandra

Elena Belciu – Cea mai frumoasă amintire din meseria mea de interpret este Festivalul Babel

Distribuie acest articol Oficial Media
Share