Muzeul Național de Artă Timișoara, în parteneriat cu Institutul Francez Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, prin amabilitatea Ministerului Culturii din Franța și coordonatorului „La Villette”, vă invită vineri, 1 aprilie 2022, începând cu ora 1100, la inaugurarea proiectului Micro-Folie.
Micro-Folie reprezintă un muzeu digital mobil ce reunește colecții impresionante de capodopere din 12 instituții culturale și muzee de prestigiu din Franța, precum Muzeul Louvre, Centrul Cultural Georges-Pompidou, Château de Versailles, Muzeul Național Picasso-Paris, Muzeul Orsay, Opera Națională din Paris.
Muzeul Național de Artă Timișoara va include în această arhivă digitală 15 lucrări emblematice din patrimoniul său cultural, opere de artă semnate de artiști precum Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Romul Nuțiu, Ștefan Bertalan, Paul Neagu, Stevan Aleksić, Zugrav Nedelcu Popovici.
Această oportunitate a MNArT este cu atât mai importantă cu cât rețeaua de parteneri ai proiectului este într-o continuă dezvoltare, prin implicarea a tot mai multe instituții culturale internaționale de prestigiu, printre care amintim Palatul Schönbrunn din Viena, Palatul Charlottenburg din Berlin, Palatul Coudenberg din Bruxelles, Palatul Regal din Madrid etc.
Micro-Folie reunește lucrări de artă ale instituțiilor partenere într-o galerie digitală. Participanții au posibilitatea, datorită infrastructurii tehnologice (tablete, video-proiecție, sonorizare), de a cunoaște, admira opere de artă, de a accesa informații despre lucări, de a crea conexiuni între arte și de a descoperi latura ludică a proiectului. Această arhivă digitală transcende barierele culturale și își propune să faciliteze accesul la cultură copiilor de toate vârstele și nu numai.
Anul 2022 reprezintă pentru Muzeul Național de Artă Timișoara aniversarea a 150 de ani de patrimoniu muzeal, 150 de ani de când a fost pusă fundația instituției muzeale timișorene de Ormós Zsigmond. Prefect al comitatului Timiș și colecționar de artă, Ormós Zsigmond a fost, de asemenea, pasionat de călătorii. Numeroasele voiajuri au avut ca finalitate îmbogățirea permanentă și perpetuă a colecției sale de artă, donate prin testament muzeului timișorean. Astfel, cele 15 lucrări din patrimoniul Muzeului Național de Artă Timișoara, incluse în baza de date a muzeului digital Mico-Folie, vor călători, virtual, în întreaga lume, asemenea lui Ormós Zsigmond.
Proiectul Micro-Folie deschide seria evenimentelor culturale dedicate aniversării a 30 de ani de la inaugurarea Consiliului Județean Timiș ce se vor desfășura în perioadă 1-9 aprilie 2022.
La deschidere evenimentului vor lua cuvântul Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, Filip A. Petcu, directorul Muzeului Național de Artă Timișoara, Tilla Rudel, director al Institutului Francez Timișoara și Julien Chiappone Lucchesi, directorul Institutului Francez din România.
Muzeul Micro-Folie este oferit spre exploatare, fără costuri, gupurilor organizate pe bază de programare și va fi găzduit de Muzeul Național de Artă Timișoara până la finalul anului 2022.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune