Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

” Ne dorim transparență și accesul egal la licitații!”

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a demontat recent o informație ”semifalsă”, potrivit căreia România va plăti penalizări de un milion de euro pe zi , în contextul neaplicării Directivei. europene privind achizițiile publice.

“Am lucrat la această Directivă, în calitatea mea de vicepreședinte al Comisiei pentru Piață Internă, în PE, și vă spun că, în ultimii nouă ani, de când sunt europarlamentar, s-a modificat de două ori. Directiva pe achiziții publice, ca orice altă Directivă, se asimilează în legislația națională și nu se aplică, dacă pot spune așa, cuvânt cu cuvânt. Noi, România, avem o legislație publică privind achizițiile publice!”

Informația corectă, care trebuie să ajungă la milioanele de români, susține Maria Grapini, este aceea că, ” la un anumit interval, Comisia European – care este gardianul tratatelor- verifică cum se aplică Directivele în cele 27 de state membre ale UE. Și, în context” , a completat europarlamentarul umanist,  a notificat România, dar și alte state, precum: Ungaria, Polonia, Germania, Italia, Portugalia, Slovacia, Slovenia) ca, în termen de două luni, să explice de ce,  în cazul achizițiilor publice din România nu există suficientă transparență și nu există un tratament egal în cazul achizițiilor publice”. 

“Legea permite, de exemplu, să încredințezi direct, până la o anumită sumă, fără să faci licitație. Noi, ca stat, trebuie să ne asigurăm că legislația noastră pe achiziții publice permite și IMM-urilor să participe la licitații. În momentul de față, Comisia Europeană are dreptate când vorbește, în fapt, de o îngrădire a celor mici, care nu au acces la licitație, deși legea din România permite, la nivel teoretic, acest lucru. Ca și concluzie, nu putem vorbi de încălcarea unei legi!
Cei care organizează însă licitații publice nu răspund la două lucruri pe care noi le-am dorit în această Directivă, și anume, transparență și accesul egal la licitații!”.

Maria Grapini a propus  și  modificarea Legii achizițiilor publice din România în așa fel încât, contractele având valori foarte mari să fie fragmentate în contracte mai mici pentru ca, într-o asemenea licitație, să poată participa, efectiv și IMM-urile!
Din păcate, în cazul contractelor foarte mari, IMM-urile nu au posibilitatea de a oferi garanțiile financiare necesare și, implicit, dovada că pot duce la capăt un asemenea contract. „Doar astfel s-ar pune capăt abonaților la licitații. Aceleași companii mari dețin controlul. Ele câștigă licitațiile, subcontractează apoi la cei mici și, mai grav, nici nu îi plătesc pe aceștiaa conchis europarlamentarul român.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share