Despre părinți…și nu numai…
Cred că ați observat că adeseori citez din înțelepții lumii. Astă seară mi-am amintit de un proverb. Nu mai știu exact unde l-am citi sau auzit, dar sună cam așa: „Bețele și pietrele pot rupe oasele, dar cuvintele nu pot răni” sau „înjurătura nu doare”. Este fals, absolut fals.
Mesajul negativ are efecte negative asupra copiilor
Insultele, criticile umilitoare, remarcile ironice transmit un mesaj extrem de negativ legat de sine și pot avea efecte devastatoare asupra copiilor. Dacă pentru vânătăi primesc compasiune, rănile lăsate de cuvinte sunt invizibile și lasă copiilor impresia că nimănui nu îi pasă de ei.
Mulți părinți și nu numai, își ascund abuzurile verbale sub masca unor sfaturi. Nu de puține ori auzim „Desenul tău e urât, uite ce frumos este al lui Ionuț. Îți spun așa ca să te fac ca data viitoare să faci mai bine.”
Nu de puține ori am întâlnit părinți care văd în copiii lor o amenințare. Deși îi încurajează să învețe, să progreseze, în momentul în care acest lucru se produce ajung să spună lucruri regretabile. Ca de exemplu: „Ai avut succes până acum, dar mai departe nu te văd mergând”. Și asta din teama, irațională, că vor fi depășiți de propriii copii.
Mai sunt și acei părinți care nu își ascund deloc insultele: „Nu ești bun de nimic ” sau „Nu ești în stare de nimic „.
Nu întâmplător vă expun aceste aspecte.
Locul părinților nu poate fi luat de nimeni
Astăzi am auzit un comentariu al unui psiholog care spunea că eșecul generațiilor de tineri de azi vine din diferența de vârstă dintre ei și părinții lor. Este consecința faptului că oamenii devin părinți la vârste tot mai înaintate, diferența de vârstă fiind cea care nu le permite să își înțeleagă și să empatizeze cu propriii copii.
Mai spunea specialista că școlii îi previne sarcina de a rezolva această problemă. Un telefon important de la fiica mea (apropo între noi este o diferență de 35 de ani), m-a împiedicat să aud soluția salvatoare. I-aș sugera specialistei să se mai gândească. Școala poate activa inteligența emoțională a copiilor. Școala îi poate învăța pe copii să își gestioneze emoțiile, dar nu va putea niciodată să înlocuiască un părinte.
O contrazic. Nimeni nu poate repara ce a stricat un părinte, iar o rană produsă de el nu o poate închide nimeni. Sunt răni pentru toată viața. Efectele lor pot fi diminuate, dar atât.
Sunt convinsă că nu diferența de vârstă este problema, ci măsura în care părintele își înțelege menirea, măsura în care, la momentul nașterii copilului, este pregătit să devină părinte. Asta nu se învață din cărți. Părinte devii în momentul în care copilul este o certitudine și tu adultul, îți dai seama de responsabilitatea pe care ți-ai asumat-o.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026