Mihai Diaconescu seismologul de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare, spune, după cutremurul de vineri seara de la Gorj, ”că sunt niște secvențe caudate, care nu respectă teoria, sunt niște preșocuri”.
„Cutremurul acesta s-a produs în aceeași zonă în care s-au produs primele cutremure de 5 grade. Nu există niciun model numeric care să simuleze o secvență de acest tip, pentru că nu acționează independent față de ceea ce se întâmplă în jurul ei. În general, acestea sunt niște secvențe ciudate care nu respectă teoria, sunt niște preșocuri, cutremurul principal și replicile și apoi se termină. Zona Târgu Jiu o ține așa de câteva luni de zile. Din nefericire, această orientare a faliilor se suprapune cu soluțiile de plan-falie în așa fel încât ne face misiunea ingrată și greoaie de a alege un plan de falii preferențial”, a declarat seismologul Mihai Diaconescu.
Zona Olteniei a fost zguduită de peste 2000 de cutremure, începând din luna februarie, a.c. Aproape 80% dintre acestea s-au resimțit și în Valea Jiului, dar și în alte județe din vestul țării.
”Aceste cutremure sunt de natură tectonică, seismicitatea din această zonă datorându-se tensiunilor acumulate la contactul dintre Platforma Moesică „Soluțiile planelor de falie sugerează că aceste șocuri sunt de tip faliere normală și sunt produse de falii orientate NE-SV. Sectorul sudic al Carpaților Meridionali constă din mai multe blocuri tectonice mai mici, comparativ cu cel nordic, la nivelul crustei fiind mai multe sisteme de falii cu orientarea determinată de lanțul muntos. Conform studiilor, cutremurele moderate din anii 1912 și 1963 au avut loc în Bazinul Hațegului, în intersecția faliilor FSC-SHB-ZFR-Fcio”, explică specialiștii.
Potrivit acestora, numărul mare de replici înregistrate după cutremurele moderate din Gorj, se datorează dezvoltării Rețelei Seismice Naționale, care a permis o înregistrare și o detectare mai precisă a cutremurelor și microcutremurelor. Cu siguranță că și cutremurele moderate din trecut au fost urmate de multiple replici, dar acestea nu au fost înregistrate anterior din cauza absenței instrumentelor de măsură și a nivelului de înțelegere a fenomenului seismic mai spun cei de la INCDFP.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului