12 noiembrie – Ziua Statului Major al Apărării

După actul Unirii din 24 ianuarie 1859, cele două armate ale Principatelor aveau să se contopească, marcând, astfel, „întâiul pas către unirea definitivă a ţărilor surori”. Acţiunea de unificare începuse în martie 1859, când au fost dislocate la Bucureşti două batalioane din Regimentul de muschetari şi Bateria de artilerie călăreaţă din Iaşi, iar în capitala Moldovei a fost trimis un regiment de infanterie din Muntenia. Efectivele oştirii Moldovei numărau, la începutul anului 1859, peste 4.000 de militari, în timp ce efectivele armatei Ţării Româneşti aveau peste 6.000 de militari.

Un prim demers în unificarea celor două oştiri a fost reprezentat şi de instituirea unei tabere la Floreşti, în Prahova, unde erau concentraţi 11.000 de oameni, aceasta fiind ulterior preluată de însuşi domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Comisia militară mixtă, întrunită la Focşani în luna martie 1859, a propus adoptarea aceleiaşi uniforme pentru „ambele corpuri ale armiei române”.

      Contopirea celor două armate ale Principatelor s-a materializat prin numirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 11/23 octombrie 1859, în fruntea forţelor armate române, devenind comandantul suprem al acestora.

Toate aceste transformări militare au fost încununate, la 12/24 noiembrie 1859, prin înfiinţarea Corpului de Stat Major General al Principatelor Unite, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. La 13/25 mai 1860, apare Legea cu privire la principiile şi modul de desfăşurare a instrucţiei în Armata Principatelor Unite, iar la 9/21 octombrie 1862, prin Legea de reorganizare a Ministerului de Război, sunt înfiinţate trei direcţii: personal şi operaţii militare; administraţie şi contabilitate; artilerie şi geniu. În anul 1864, la 27 noiembrie/9 decembrie, a fost adoptată Legea pentru organizarea puterii armate.

În anii domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), armata permanentă a cunoscut importante transformări de ordin calitativ şi cantitativ, alocând, din 1859 până în 1865 inclusiv, în medie 25% din bugetul anual pentru satisfacerea nevoilor oştirii şi pentru modernizarea acesteia. Statul Major General a fost principalul coordonator al procesului de dezvoltare şi consolidare al oştirii române, care avea să-şi dovedească calităţile în vâltoarea Războiului de Independenţă de la 1877-1878. În anul 2017, a intrat în vigoare Legea 167/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, conform căreia, la nivelul Statului Major General au fost aduse modificări care vizează în principal transformarea acestuia în Statul Major al Apărării.

Ziua de 12 noiembrie 1859 este şi data la care domnitorul A.I.Cuza a semnat, prin intermediul Ordinului de Zi nr. 83, actul de înființare a „Secţiei a II-a” din cadrul „Corpului de Stat Major General”, secție care a reprezentat un prim element organizat al cercetării Armatei române. Cu alte cuvinte, astăzi este „Ziua Cercetașilor Militari”.A fost nevoie de înfiinţarea unei astfel de „sărbători” datorită creşterii necesității de informare. Cercetarea şi-a extins obiectivele și aria de interes, prin intermediul modelului armatelor moderne.Însuşind şi aprofundând cunoştinţele militare, cercetașii ajung să își perfecţioneze metodele optime pentru culegerea de informaţii despre inamic, în toate condiţiile de timp şi vreme, ziua sau noaptea. Deținerea informației este elementul-cheie pentru reuşita oricărei misiuni.Cercetașii au învăţat să citească detaliile de planimetrie, atitudinile şi sentimentele localnicilor, urmele lăsate de trecerea unei maşini, a unui om sau animal. Ei sunt cei care iau pulsul fierbinte al ariei de responsabilitate. Sunt primii care se expun pericolului şi care îşi sacrifică viaţa pentru ceilalţi dacă situaţia o impune.

Spiritul de echipă, coeziunea, încrederea în camarazi sunt alte elemente importante, care definesc cariera unui cercetaş. Cercetaşii sunt primii care observă un potenţial pericol, iar de memoria lor vizuală depinde foarte mult deplasarea patrulelor pe traseele stabilite.

Înaltul Ordin de Zi nr.83 din 1859, semnat de domnitorul Al. I. Cuza (1859-1866), a pus bazele Serviciului Topografic al Armatei Române. După această dată, atât structura organizatorică a acestuia, cât și tehnologia de obținere a hărții topografice militare au fost perfecționate continuu.Această evoluție a avut salturi spectaculoase, mai ales după 15 ianuarie 1951, când, prin Ordinul nr. 00316 din 13 ianuarie 1951, s-a înființat Direcția Topografică Militară (D.T.M.), cu o structură organizatorică nouă, axată pe fazele principale ale proceselor tehnologice. În baza aceluiași ordin, s-au înființat Detașamentul Geodezic și Detașamentul Topografic, subordonate nemijlocit D.T.M., care erau specializate în executarea lucrărilor de cabinet și de teren necesare întocmirii hărții topografice a țării.Prin Ordinul M.Ap.N. nr. CL 001608 din 21.08.1961, la 1 septembrie același an, din considerente organizatorice și economice, s-a înființat Unitatea de Geodezie și Topografie, cu sediul în garnizoana Buzău, prin contopirea celor două detașamente, Geodezic și Topografic, unitate care a continuat planurile de producție ale acestora.

Printre realizările topogeodezilor, militari se numără prima hartă topografică, pe care este înscris numele de România, executarea unor lucrări topografice pentru zonele de operații ale armatei române în timpul Războiului de Independență, medalii de aur și de argint la Expoziția Universală de la Paris (1899), rețeaua triangulației de stat de ordinul I-IV, rețeaua nivelmentului de stat de ordinul I-IV, harta topografică militară la scările 1:25000 — 1:1000000, planuri topografice ale localităților, lucrări complexe și deosebit de importante pentru economia națională ș.a. Începând cu anul 1963, după o perioadă de experimentare, s-a trecut efectiv la actualizarea hărții topografice la scara 1: 50000, folosind procedee topo-fotogrametrice moderne, activitate finalizată în anul 1973.

       Având în vedere evoluția rapidă a aparaturii și tehnologiilor, în perioada 1968-1989 a fost proiectat, realizat și modernizat poligonul geodezic național. Acesta a fost conceput ca laborator de încercări în condiții reale a aparaturii de măsurare, a metodelor și tehnologiilor folosite în geodezie și domeniile conexe și se întinde pe o suprafață de circa 4.000 kmp.

Din ianuarie 1991, sectorul productiv a trecut în subordinea Institutului de Cercetare, proiectare, producție în domeniul Topogeodeziei Militare, ca secție a acestuia, iar Unitatea de Geodezie și Topografie și-a schimbat denumirea în Unitate de Instrucție și Pregătire Topogeodezică.