Alesesem să mă retrag din a face comentarii de natură politică și să îmi văd de treburi „mai importante”, dar stau și mă gândesc ce poate fi mai important decât viitorul copiilor noștri care tac, rabdă, caută să „se descurce” care pe unde cum pot în așa fel încât să supraviețuiască, alții măcar să subziste. E România, DA! Iar o să-mi spuneți că numai la noi se pot întâmpla cele rele. Să ne întrebăm și DE CE?! Nu cumva pentru că permitem, că închidem ochii și trecem mai departe fără a lua atitudine?
S-au adunat atât de multe nereguli în jurul nostru, încât rezolvarea lor, a fiecăreia, reprezintă o primă urgență. Statul, ca să rezolve situația critică în care e abandonată economia, industria, agricultura, comerțul, educația, fentează tot: câinii latră, ursul merge.
Să vorbesc acum despre demnitatea de „om” (?!) a omului politic, despre verticalitatea lui ar însemna să mă cufund în promiscuitate de caracter greu de imaginat, un hățiș de neînțeles și din care greu s-ar putea ieși. Omul politic devine șacalul prin definiție, acela ce trece rece peste aceia de care e menit să se intereseze. Omul politic -din păcate- distruge tot ce nu s-a distrus încă și o face cu …dăruire, conștiincios.
Noi, ca nație, plecăm capul la tot felul de nereguli, căutând strict interesul nostru propriu individual; nu ripostăm, ba întoarcem și obrazul celălalt spre a fi lovit. Îndurăm, dar măcar de ar fi o rațiune nobilă, supremă, superioară în toată această atitudine a românului; din păcate e prostie, lipsă de curaj și de asumare a unui punct de vedere. Tot alții să vină să rezolve problemele ce ne privesc, dar cum oare atunci să nu ni se fure până și pământul de sub picioare?! Iar noi, morți, ne lamentăm „neputincioși”!
Ne închinăm la ban ca la Sfânta Cruce, suntem bombardați prin mass-media cu promovarea de false valori și minciuni infernale care intoxică bunul simț, atunci când el există, îl îngenunchiază, dar ce e mai rău e că astfel e propagat chiciul ca Valoare. Dacă ai nevoie de oxigen intelectual ești asfixiat de incultură, de grotesc, iar mârlănia la care suntem împinși să ne supunem orb proliferează.
Nu găsesc că nu există cale de ieșire din acest colaps generalizat, doar spun -și nu e prima dată, știm!- că depinde de noi să „întoarcem armele” împotriva nefirescului și a celor ce căsăpesc la rând umanitatea, exterminând-o cu sânge rece și …cu consimțământul tacit al victimelor sale.
Din situațiile în aparență „fără ieșire” se poate găsi Calea spre Liman. Doar că atunci când ceva nu se mișcă rotund, semnalează măcar față de tine însuți, ca mai apoi să iei atitudine! Cum altfel să îți câștigi dreptul la viață pe care ți-l tot sustrag discipolii răului, fatidicului?! Nu înseamnă că dacă cineva se erijează în a fi stăpânul tău, el și este. Ba dimpotrivă: „stăpâni” suntem noi, fiecare, pe noi înșine și atât.
Când nu ne pasă, când mergem haotic unde ne duce „turma”, e bine să ne aducem aminte că nu pentru o coajă de pâine trebuie să luptăm, ci pentru Decență în jurul nostru și pentru un trai de Bun Simț pentru copiii noștri. Ei nu au vină că noi alegem să ne supunem orb -din nou o spun- la bezna care ni se servește.
Hai să nu facem abstracție de ei, de copii și nici de Univers, ca Lege de Principiu!
(Dana Staicu -13 septembrie 2017).
Absolvent Liceu de Arhitectură și Sistematizare- București- 1986;
Absolvent Școala Postliceală Sanitară-FUNDENI- București- 2009;
Scriitor, artist, autodidact.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice