În România pedocriminalii sunt trimiși să presteze muncă în folosul comunității în școli, iar copiii de 10-11 ani sunt acuzați că au consimțit acte sexuale cu infractori care au de 4-5 ori vârsta lor.
Peste 4500 de prădători sexuali au primit drept pedeapsă muncă în folosul comunității, conform datelor trimise de Ministerul Justiției. Situația completă, pe ani și județe, aici: https://bit.ly/justiție-complice. Asta în contextul în care recidiva este de 70%, iar 50% dintre pedepse primesc executare cu suspendare. Modul în care o țară luptă împotriva abuzurilor spune extrem de multe despre noi, ca oameni. Ne ascundem în fața acestui „fenomen complex” și discutăm de ani de zile despre legile justiției, dar nu adresăm fenomenele grave care distrug copilăria acestor copii și, mai mult, perpetuează astfel de infracțiuni. În cazul prădătorilor sexuali, lucrurile sunt simple: nu au ce căuta în preajma copiilor, punct! Trebuie să luptăm cu toate armele și mai ales în instituțiile care trebuie să facă dreptate și să protejeze cetățenii, de la mic la mare. Acestea nu sunt doar niște date, în spatele lor sunt copii și alte persoane care trăiesc cu această traumă, iar noi facem prea puțin pentru a combate acest fenomen.
” Sper să votăm cât mai curând proiectul privind înăsprirea pedepselor pentru infracțiunile de natură sexuală https://oanabizgan.com/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice