Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a evidențiat într-o emisiune televizată, despre amendamentul important pentru România, pe care a reușit să îl impună în Parlamentul European.
Eurodeputatul Grapini a explicat ce presupune noul amendament, care vizează România, impus în Parlamentul European.
Este vorba despre reglementarea care prevede ca, pe perioada iernii, furnizarea gazului să nu fie întreruptă în cazul consumatorilor vulnerabili sau a celor aflaţi în litigiu, dacă nu au achitat facturile.
Potrivit acestei reglementări, măsura de întrerupere a gazului va fi impusă, doar în momentul în care, se încălzește vremea.
„Vom vota un raport extrem de important pentru România. Am reușit să impun amendamentul. A fost o luptă foarte mare. Acum, în România, de exemplu, nu există o claritate în ceea ce privește Protecția Consumatorului. Dacă este un consumator vulnerabil, atunci statul membru are obligația să îl protejeze”, a spus Maria Grapini.
În calitatea sa de negociator din partea Parlamentului European a directivei pentru gaz și hidrogen, eurodeputatul umanist a reușit, prin demersurile concrete pe care le-a întreprins în ultimele săptămâni, să convingă Comisia Europeană și Consiliul European să prevadă masuri de protecție de la deconectări în sezonul rece ale cetățenilor care nu pot plăti facturile!
“Statele membre, deci și România vor trebui să se asigure că furnizorii nu acționează abuziv și deconectează cetățeni care nu pot plăti facturile. Totdeauna când sunt raportor sau negociator, mă gândesc la impactul actului legislativ în România! Nu putem lăsa în frig milioane de oameni care nu ar putea plăti facturile la gaz!”, a conchis Maria Grapini, în urma rundelor de negociere instituțională între Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul European.
Clientul final aparținând categoriei de clienți casnici este înregistrat drept client vulnerabil dacă îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții:
- are venituri reduse, stabilite de instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale;
- la locul de consum locuiește o persoană care din motive de sănătate/vârstă necesită continuitate în alimentarea cu gaze naturale sau alte condiții speciale referitoare la activitatea de furnizare a gazelor naturale, informează Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.
Încadrarea clientului casnic în categoria clientului vulnerabil din motive de vârstă/sănătate se va face de către instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale. Apoi, acestea vor înștiința furnizorul de gaze cine sunt acei consumatori.
În cele din urmă, furnizorul întocmește situația centralizatoare privind clienții vulnerabili din motive de venituri reduse și situația centralizatoare referitoare la clienții vulnerabili din motive de sănătate/vârstă pe care le comunică în timp util operatorului.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara