Seria a doua a proiectului „ECO-VOLUNTARI ÎN MUNȚII BUCEGI”, proiect implementat de Asociaţia Chindia Jurasic Park în parteneriat cu Organizația Națională ”Cercetașii României” Centrul Local „Aventura” din Pitești, cu finanţare din partea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, s-a derulat în perioada 12-16 august 2024, tot în zona dâmbovițeană a masivului Bucegi.
De data aceasta, beneficiarii acestei serii de tabără au fost 40 de tineri din județele Dâmbovița, Argeș, Brașov și municipiul București, iar serviciile de cazare și masă au fost asigurate la pensiunea „Popasul Urșilor”, aflată la intrarea în bazinetul Padina, din masivul Bucegi.
Fiind un grup eterogen, prima zi a fost una de acomodare atât a tinerilor cu colegii lor de grupă de concurs, cât și cu zona montană. S-a început cu o drumeție ușoară spre Turbăria Lăptici și Cheile Tătarului, iar la întoarcere tinerii s-au implicat în clasica ecologizare, adică în colectarea gunoaielor găsite (încă!) pe marginea drumului și în albia râului Ialomița.

În corelare cu prognoza meteo pentru seria de 5 zile, dimineața celei de-a doua zile este alocată activității de cățărare-rapel (ambele, cu asigurare dublă, tip „manșă”) pentru două grupe, iar celelalte două grupe au fost ghidate la tot mai cunoscuta potecă tematică ”Flying Dragon” amenajată de societatea Tornator, împreună cu rangerii Parcului Natural Bucegi în apropierea traseului care duce de la Padina spre șaua Lăptici. După amiaza, atelierele s-au schimbat, iar seara, în zona cabanei, au continuat activitățile de prezentare marcaje turistice, pericole în munți, forme de solicitare ajutor în momentele de rătăcire în zona montană.
Evaluându-se echipamentul și condiția fizică a tinerilor participanți, ziua de miercuri, „ziua cea mai lungă”, a fost dedicată parcurgerii unui traseu de 7-8 ore, cu hrană rece în rucsac, cu echipament complet, apă, și pelerină de ploaie, o tură de drumeție de dificultate ușoară-medie. Accesul s-a făcut pe marcaj „triunghi galben”, pe Valea seacă a Tătarului, cu mici opriri la Peștera Ursului (urme de așezare paleolitică, aflate la cea mai înaltă altitudine din țară) și la Peștera nr. 2, prilej de a face un frumos tur de orizont, spre sud, pentru a vedea maiestuosul lac Bolboci și ineditul Pod cu Flori de pe muntele Zănoaga.

Ajungând pe frumosul platou situat în partea vestică a Piciorului Tătarului s-a făcut un popas mai lung, fiind prezentate formele de endo-carst (peșteri, avene, abri-uri) și de exo-carst (chei, lapiezuri, doline, izbucuri etc.), dar și o bună parte din culmile muntoase spre care ne îndreptăm: vârful Tătaru (1998 m), culmea Deleanu, Strungile Mici și Strungile Mari. În această poiană, dar și în continuare, pe traseu, au fost recondiționate și refăcute o parte din marcajele uzate sau deja șterse de condițiile meteo. Tura a continuat cu urcarea în șaua Tătarului, iar de acolo drumul spre șaua Strungulița și cabana Padina s-a făcut cu câteva pauze dedicate tururilor de orizont spre Leaota, spre Piatra Craiului, dar și spre culmile nordice și estice ale Bucegilor. O probă mai tare, dar trecută cu brio de tinerii montaniarzi.
Dimineața zilei de joi a fost dedicată activității speologice, cu vizitarea, respectiv explorarea peșterii Ialomiței (peșteră amenajată) și a peșterii Pustnicului (peșteră neamenajată). După amiază, înainte de a începe o mică repriză de ploaie, a fost amenajat atelierul de montare-demontare cort, iar spre seară s-a desfășurat partea teoretică, apoi concursul de orientare sportivă cu busola. Cu sprijinul gazdelor, tinerii au amenajat piramida unui foc de tabără, iar la sosirea întunericului s-a dat startul veseliei, al jocului, în acorduri de chitară măiastru mânuită de Petrică Porumb, vechi membru al grupului Chindia. Clasicul desert, gogoși calde, a sosit și a fost, efectiv, devorat și de tineri, dar și de adulți.

Ziua de vineri a fost mai scurtă, cu sinteza tuturor activităților și premierea participanților. Alături de tricoul primit în ziua turei lungi, au mai fost înmânate diplome, medalii, insigne, adică simboluri ale unei reușite tabere rămasă în sufletul tinerilor. Cinci zile de munte, cinci zile de probe antrenante și diverse povești și realități, adică o impresie cvasi unanimă: muntele poate fi și mai frumos, dacă noi tinerii vom continua să protejăm și să promovăm frumusețile acestuia, atât colegilor noștri, cât și adulților cu care vom reveni pe cărări montane.
Cu prilejul acestei tabere, Bucegii și-au mai câștigat 40 de prieteni care vor deveni ambasadorii minunatelor monumente ale naturii!
Posta Nicolae
Preşedinte ACJP, coordonator proiect


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului