În data de 25 septembrie a.c., Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Camera de Comerț și Industrie a Statului Qatar, sub egida Ambasadei Statului Qatar în România, au organizat un Forum de Afaceri on-line, sub genericul: „România – Qatar: Investiții și oportunități de afaceri”, destinat dezvoltării și promovării schimburilor comerciale bilaterale și identificării de oportunități de afaceri și proiecte de investiții pe cele două piețe.
Evenimentul s-a adresat cu prioritate companiilor timișene care activează în sectoare de activitate cu un important potențial de cooperare oferit de piața din Qatar, respectiv: Agricultură – exportatori de produse agroalimentare care pot oferi continuitate în furnizare și condiții de refrigerare (carne de oaie/miel congelată, legume, fructe, cereale, zahăr, ulei, alimente de bază); Energie din surse neconvenționale; IT & Inteligență Artificială; Securitate cibernetică; Sectorul industrial; Turism și HoReCa.
Aceste domenii de activitate dar și altele au fost reprezentate de 11 firme timișene și de peste 30 de companii qatareze. Au participat și membri ai Colegiului de Conducere a CCIAT, președinți ai Secțiunilor de profil.
Forumul de Afaceri a fost deschis de Președintele CCIA Timiș, dna Florica CHIRIȚĂ, de Ambasadorul Statului Qatar în România, E.S. Dl. Osama Yousef A.A. Alqaradawi și de Dr. Khalid Klefeekh Al Hajri, membru al Consiliului Director al Camerei de Comerț Qatar.
“Vă mulțumesc că ați ales să fim astăzi împreună la acest eveniment online România – Qatar, o premieră în activitatea CCIA Timiș. Doresc ca în numele companiilor timișene să mulțumesc Excelenței Sale Domnului Ambasador al Statului Qatar în România pentru disponibilitate și o colaborare de excepție cât și Camerei de Comerț Qatar și firmelor qatareze pentru deschiderea și dorința de a evalua oportunitățile de investiții și afaceri din Județul Timiș. Le mulțumesc și firmelor timișene care au răspuns într-un timp relativ scurt invitației de a participa la acest eveniment. […] Un parteneriat bilateral benefic înseamnă a identifica acele sectoare care corespund intereselor si nevoilor companiilor. Acest lucru s-a întâmplat cu ocazia vizitei Excelenței Sale la CCIAT, în iulie anul acesta, când împreună am stabilit o agendă de lucru comună. […] Am convingerea că acest prim eveniment va stimula relațiile de afaceri dintre România și Qatar”, a spus în mesajul său Președintele CCIAT.
E.S. Dl. Osama Alqaradawi, Ambasadorul Statului Qatar în România, a menționat că o legătură între Qatar și județul Timiș este una promițătoare, iar susținerea relațiilor bilaterale este esențială pentru depășirea oricăror obstacole. „Doresc să creez o punte între investitorii din Qatar și cei din România. Mediul de afaceri din Qatar este interesat să investească în preluarea unor proiecte mari, existând în acest sens un fond de investiții care operează la nivel global”, a mai spus înaltul diplomat.
Reprezentantul conducerii CCI Qatar, Dr. Khalid Klefeekh Al Hajri, a făcut o scurtă introducere a evenimentului și a interacționat pe toată durata forumului cu firmele timișene, adresându-le întrebări suplimentare despre activitate și interesul specific de colaborare.
Companiile qatareze au putut afla câteva dintre cele mai importante cifre privind economia timișeană și le-au fost prezentate cele 10 motive pentru a face afaceri în județul Timiș.
La rândul lor, companiile timișene au primit informații extrem de utile despre economia qatareză în două prezentări – “Why Qatar” și “Why Invest in Qatar” , susținute de Mohamed Al Mulla, din partea Qatar Free Zones Authority (investors@qfz.gov.qa) și Investment Promotion Agency Qatar (www.invest.qa).
„Qatar este cel mai sigur stat. Se află pe primul loc în ceea ce privește infrastructura generală, conform The Global Innovation Index 2022, pe al doilea loc în privința competivității în rândul statelor arabe și are al patrulea cel mai mare GDP”, a transmis Mohammed Al Mulla.
În cursul anului viitor, cele două camere de comerț, cu sprijinul Ambasadei Statului Qatar în România, vor organiza misiuni economice la Doha și Timișoara, pentru a sprijini aceste relații de cooperare inițiate și a le conferi continuitate.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
SPIRITUALITATE
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Concursul Național de Interpretare Instrumentală SONOART și Masterclass de pian cu Sabina Oprea
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, discuții privind proiectele județului și noile finanțări europene