Octavian Ursulescu este jurnalist și moderator de televiziune, cronicar muzical, critic muzical si membru al Uniunii compozitorilor și muzicologilor din România și al Federației Internaționale de Jazz. A fost membru în biroul de conducere al Asociației Oamenilor de Teatru și Muzică și al Uniunii Criticilor Muzicali, Interpreților și Coregrafilor din România. Este inclus în Enciclopedia personalităților din România.
Din 2014, prezintă Festivalul Național de Romanțe Crizantema de Aur de la Târgoviște, ajuns la a 56-a ediție anul acesta.
Octavian Ursulescu, mesaj pentru Festivalul Crizantema de Aur:
”Am crescut cu romanța, la noi în casă aveau loc săptămânal agape amicale, la care romanța era la loc de cinste, spre finalul serii, în bună dispoziția generală „stropită” din belșug cu emoția și lacrimile aduse de romanțe.
Părinții mei aveau glasuri foarte frumoase, întotdeauna participa și vecina de peste drum, Mona Scotti, cu vocea ei superbă, componentă a unui grup vocal feminin celebru în epocă, Trio Armonia. Anii au trecut și mărturisesc că urmăream cu interes profesional, la urma urmei, transmisiile TV ale „Crizantemei de aur”.

Așa încât închipuiți-vă bucuria mea atunci când, în 2014, Alina Mavrodin Vasiliu și Teodor Vasiliu m-au invitat să prezint – și de atunci, an de an, luna octombrie este dedicată în programul meu „Cetății romanței”, minunatelor gazde de la Târgoviște și romanței, de care mă simt legat de când lumea. Și așa cum Alina Mavrodin, care triumfa la Mamaia în 1987, a devenit dintr-o vedetă a muzicii ușoare o stea a romanței, eu visez, la rându-mi, să bat recorduri de prezențe și pe scena „Crizantemei de aur”, pentru a nu mă lăsă mai prejos!
Cu ani în urmă, Alina Mavrodin Vasiliu a editat un superb disc incluzând, alături de romanțe, și câteva melodii „fado”, pe care le interpreta de parcă ar fi copilărit în Portugalia, drept care a fost invitată să cânte în Portugalia. Ea a fost, de atunci, o deschizătoare de drumuri pentru Romanță, fiind impresionată și de modul în care portughezii știu să-și cultive, cu respect, valorile și tradițiile.
Dar să nu uităm că noi avem la Târgoviște un muzeu unic în Europa, „Casa Romanței”, și un festival ce se desfășoară neîntrerupt din 1968, altă premieră în domeniu. Romanța, nemuritoarea romanță, gen muzical eminamente românesc, ce reverberează în inimile noastre de secole, merită și trebuie să fie inclusă în Lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Ar fi o recunoaștere firească, prin care ne vom afirma plenar identitatea culturală națională în concertul mondial.”
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului