Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Octavian Ursulescu despre Crizantema de Aur: Romanța avea loc de cinste în familia noastră

Octavian Ursulescu este jurnalist și moderator de televiziune, cronicar muzical, critic muzical si membru al Uniunii compozitorilor și muzicologilor din România și al Federației Internaționale de Jazz. A fost membru în biroul de conducere al Asociației Oamenilor de Teatru și Muzică și al Uniunii Criticilor Muzicali, Interpreților și Coregrafilor din România. Este inclus în Enciclopedia personalităților din România.

Din 2014, prezintă Festivalul Național de Romanțe Crizantema de Aur de la Târgoviște, ajuns la a 56-a ediție anul acesta.

Octavian Ursulescu, mesaj pentru Festivalul Crizantema de Aur:

”Am crescut cu romanța, la noi în casă aveau loc săptămânal agape amicale, la care romanța era la loc de cinste, spre finalul serii, în bună dispoziția generală „stropită” din belșug cu emoția și lacrimile aduse de romanțe.

Părinții mei aveau glasuri foarte frumoase, întotdeauna participa și vecina de peste drum, Mona Scotti, cu vocea ei superbă, componentă a unui grup vocal feminin celebru în epocă, Trio Armonia. Anii au trecut și mărturisesc că urmăream cu interes profesional, la urma urmei, transmisiile TV ale „Crizantemei de aur”.

Așa încât închipuiți-vă bucuria mea atunci când, în 2014, Alina Mavrodin Vasiliu și Teodor Vasiliu m-au invitat să prezint – și de atunci, an de an, luna octombrie este dedicată în programul meu „Cetății romanței”, minunatelor gazde de la Târgoviște și romanței, de care mă simt legat de când lumea. Și așa cum Alina Mavrodin, care triumfa la Mamaia în 1987, a devenit dintr-o vedetă a muzicii ușoare o stea a romanței, eu visez, la rându-mi, să bat recorduri de prezențe și pe scena „Crizantemei de aur”, pentru a nu mă lăsă mai prejos!

Cu ani în urmă, Alina Mavrodin Vasiliu a editat un superb disc incluzând, alături de romanțe, și câteva melodii „fado”, pe care le interpreta de parcă ar fi copilărit în Portugalia, drept care a fost invitată să cânte în Portugalia. Ea a fost, de atunci, o deschizătoare de drumuri pentru Romanță, fiind impresionată și de modul în care portughezii știu să-și cultive, cu respect, valorile și tradițiile.

Dar să nu uităm că noi avem la Târgoviște un muzeu unic în Europa, „Casa Romanței”, și un festival ce se desfășoară neîntrerupt din 1968, altă premieră în domeniu. Romanța, nemuritoarea romanță, gen muzical eminamente românesc, ce reverberează în inimile noastre de secole, merită și trebuie să fie inclusă în Lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Ar fi o recunoaștere firească, prin care ne vom afirma plenar identitatea culturală națională în concertul mondial.”

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share