Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în ședință extraordinară în data de 29.01.2023, a decis continuarea acțiunilor de protest, considerând insuficientă oferta actuală a Guvernului.
Analiza comparativă a ofertei Guvernului cu revendicările stabilite de comun acord cu cealaltă federație reprezentativă arată clar că sunt necesari o serie de pași suplimentari pentru a satisface așteptările angajaților din sănătate, după cum urmează:
- Creșterea medie a veniturilor salariale pe care ar genera-o oferta Guvernului, în varianta raportării ei doar la cheltuiala cu salariile de bază, este de doar 10,5%, cu doar 0,1 puncte procentuale peste inflația înregistrată în anul anterior. Creșterea medie a veniturilor salariale la nivelul întregului an 2024 ar fi de doar 13,9%, fiind inferioară creșterii solicitate.
- Oferta Guvernului nu acoperă cea mai importantă parte a specificului activității din sistemul sanitar, respectiv nu recompensează contribuția la asigurarea permanenței serviciilor medicale. Deși revendicările comune indică necesitatea rezolvării acestei suferințe a profesioniștilor din Sănătate, prin aplicarea integrală a prevederilor Legii nr.153/2017 (incluzând raportarea sporurilor la salariile de bază în plată) înainte de aplicarea creșterilor salariale, oferta guvernului nu satisface această așteptare legitimă a angajaților din sănătate.
- Oferta Guvernului nu satisface nici una dintre revendicările privind adoptarea măsurilor de creștere a calității vieții profesionale a angajaților din sănătate și de creștere a calității actului medical, cum ar fi recunoașterea îndeplinirii anticipate a stagiului de cotizare și echivalarea competențelor asistentelor medicale absolvente de postliceală.
- Un element la fel de important, îl constituie faptul că oferta Guvernului nu satisface speranța angajaților din sănătate privind aplicarea noii legii a salarizării, Guvernul neonorând angajamentele asumate față de Federația „Solidaritatea Sanitară” în anul trecut. În discuție este eliminarea unei serii de inechități, absența unei ierarhii acceptate în comun de partenerii sociali afectând totodată și posibilitatea unei distribuții etice a creșterilor salariale.
”Continuarea acțiunilor de protest are totodată ca scop și satisfacerea seriei de revendicări ce vizează Ministerul Sănătății, respectiv negocierea anexelor la Contractul Colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate, acestea având o contribuție suplimentară.
Cumularea datelor din declarațiile publice ale celeilalte federații reprezentative cu semnăturile vizibile pe site-ul dedicat grevei generale, se poate constata că numărul semnatarilor pentru grevă a depășit deja peste jumătate din numărul total al angajaților din sănătate. Având în vedere că acum există cadrul legal pentru desfășurarea unei greve generale, condițiile pentru declararea grevei generale sunt îndeplinite.
Acțiunile imediate pe care le va desfășura Federația „Solidaritatea Sanitară” includ o acțiune cu caracter de surpriză și prima manifestare în stradă, din acest an, a reprezentanților Federației „Solidaritatea Sanitară” (din categoria celor ce fac parte din avertizările prealabile), care va fi în data de 1 februarie 2024. Sperăm că Guvernul va avea înțelepciunea onorării tuturor revendicărilor, în forma solicitată, înainte de a ajunge la declanșarea grevei generale” transmit cei din federație.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului