Alb-violeţii păstrează doar şanse teoretice la părăsirea poziţiei a 5-a din grupa A a play-out-ului în urma eşecului de astăzi. Politehnica a fost învinsă pe arena „Ştiinţa” de CSC 1599 Şelimbăr, scor 1-2 (0-2), în runda a patra.
Jocul a început practic de la 0-1, căci la finele primului minut Alexandru Ciocâlteu a deschis scorul cu un şut de la distanţă lângă bara din stânga lui Harrison. Trei minute mai târziu Yameogo a trimis periculos din careu, dar peste poartă. Apoi echipa noastră a avut o şansă de a egala din lovitura liberă executată de Ursu (min. 9), dar mingea a trecut puţin peste poartă. Repriza s-a încheiat cu golul de 0-2, marcate de Alexandru Curtean, cu capul în urma unei lovituri de colţ.
La reluare Politehnica a dominat aproape complet jocul. În minutul 67, Nicolae Sofran a trimis în bara transversală din afara careului. Apoi, Doru Andrei (79) a redus din diferenţă cu ajutorul barei din dreapta lui Gal. Alb-violeţii au presat pe final cel puţin pentru un gol egalizator, dar nu au găsit soluţia potrivită în ciuda unor lovituri de colţ care s-au succedat până la expirarea minutelor de prelungire.
Aşadar, Politehnica Timişoara a rămas pe locul care duce la baraj, cu 24 de puncte, fiind la şase puncte în spatele Politehnicii Iaşi. În etapa viitoare echipa noastră joacă în deplasare cu Dacia Unirea Brăila.
POLITEHNICA: Devenish-Meares – Sofran, Mera (cpt.), Bocşan, Pamfile – D. Radu (46, Gerbi), Ignea (64, Zaluschi; 82, Sîntean), Lazăr, D. Andrei – Ursu, Rogosic (77, Bîrnoi). Pe bancă: Murariu – Oanea, Plumbuitu, Huminic, Bakoş. Antrenor: Nicolae Croitoru.
CSC 1599 Şelimbăr: R. Gal – Monea (cpt.), Telcean, Natea (68, Vişa), Arhirii – Cărăruş, Curtean – Vecerdea (56, Al. Luca), Ciocâlteu (87, T. Suciu), Yameogo (87, Rotar) – Yazalde (87, Ad. Cîrstean). Pe bancă: A. Şerban – Mubele, Buzan, Tătar. Antrenor: Eugen Beza.
„Aveam obiectiv să câştigăm acest joc. Era foarte important să-l câştigăm, din păcate nu am reuşit nici măcar un egal. Ceea ce înseamnă că şansele de a evita locul de baraj sunt aproape nule. Cred că acesta e singurul lucru care contează, rezultatul, restul, ce s-a întâmplat în teren, cum a fost jocul, cred că nu mai are nicio importanţă. Din păcate am început foarte rău jocul, am început de la 0-1, am avut o perioadă destul de grea până pe la jumătatea primei reprize, după care, în final, am primit iarăşi un gol foarte uşor şi cam aşa s-a scris istoria jocului. Sigur, rezultatele sunt ale antrenorului în primul rând, dacă echipa nu a reuşit să câştige, înseamnă că nu am găsit cele mai bune mijloace şi metode să-i determin să câştige (…) Mi-am exprimat părerea şi la conferinţa de presă. Noi suntem cei care suntem datori şi din păcate am rămas datori în continuare (n.r. referitor la reacţia suporterilor la final)”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.
În repriza a doua mijlocaşul Adrian Zaluschi a ieşit accidentat de pe teren la nici 20 de minute de la intrarea pe gazon. „A intrat bine în joc, reuşise să ordoneze bine jocul, din păcate pare şi o accidentare destul de serioasă…”, a precizat Croitoru.
„Este dureros că nu am reuşit să câştigăm. Este dureros că nu am găsit cele mai bune mijloace să ne apropiem victoria. Cred că acesta era lucrul cel mai important, ca noi să demonstrăm că facem ceea ce trebuie şi că putem să ne impunem în terenul de joc…”, a mai spus tehnicianul alb-violeţilor.
EUGEN BEZA (antrenor Şelimbăr): „E o victorie mare, meritată, am muncit mult… secretul cred că e unitatea grupului. După meciul cu Viitorul Tg. Jiu a fost un moment de cotitură, şansa noastră a fost că s-a şi întrerupt campionatul şi am pus lucrurile la punct plus, cred că în iarnă noi am fost puţin cam adormiţi şi ne-am trezit la realitate. Aveam un complex în meciurile din deplasare. A venit acel meci de la Călăraşi, unde trebuia să câştigăm, pentru că era o echipă de copii, dar a fost un meci de cotitură, pentru că ne-a readus încrederea în noi iar azi aveam teoretic două şanse: a unui rezultat de egalitate, coroborat cu victoria cu Brăila eram salvaţi sau victoria, am venit să jucăm la victoria, s-a văzut, cu un adversar foarte greu, disperat… Cred că a fost decisiv (golul de 0-1) pentru că se simţea tensiunea jucătorilor de la Poli… am avut imediat o ocazie prin Yameogo. Cred că am arătat astăzi forţă şi din păcate a trebuit să ne chinuim puţin, spre final am revenit, pentru că în tur am făcut jocuri senzaţionale cu echipele din faţă. Întotdeauna jocurile cu echipele bune, importante, am reuşit să le tratăm… trebuie să văd eu personal, ca antrenor, de ce nu reuşim la meciuri mai uşoare să capacităm echipa, jucătorii.
Eu sunt foarte ataşat de Timişoara, pe suporterii celor de la Poli i-am înţeles azi, am încercat şi cu spectatorii să fiu decent, pentru că e o echipă care mă atrage mult. Sper într-un viitor să ajung să antrenez aici, pentru că e ceva ce mă atrage, la Timişoara. Eu cred că ar trebui să stea liniştiţi, că din informaţiile mele Gaz Metan nici nu-şi depune dosarul de lincenţiere şi atunci nu se pune problema… retrogradării…”.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
6 ateliere pentru copii la Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte
Universitatea „Valahia” are o nouă bază sportivă: investiție de aproape 9 milioane de lei
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT