Dacă ești una dintre persoanele care utilizează frecvent, poate chiar zi de zi, imprimanta la birou, atunci ești obișnuit deja cu schimbarea cartușelor sau cu diverse alte defecțiuni care te pot conduce către nevoia de înlocuire a imprimantei…iar și iar. După ce te-ai asigurat că ai ales cea mai bună variantă de imprimantă pentru nevoile, ar fi bine să urmezi și câteva recomandări care te vor ajuta să prelungești durata de utilizare a acesteia. Iată care sunt aceste sfaturi care ți-ar putea fi utile.

Ai grijă la uscarea cernelii!
Aceasta este una dintre neplăcerile cu care se confruntă mai ales cei care nu utilizează imprimanta în mod constant, însă ar fi bine să știi de acest aspect pentru a-ți putea păstra imprimanta în stare perfectă de funcționare cât mai mult timp. Nu este suficient să imprimi mai puțin, ci trebuie să imprimi în mod regulat, altfel riști uscarea cartușelor.
Fiecare echipament de acest fel este prevăzut cu cartuse imprimanta detașabile, care pot fi înlocuite în momentul în care cerneala se termină sau când cerneala se usucă. Dar pentru că sigur vei vrea să profiți de acestea până când cerneala se termină, asigură-te că imprimi ocazional chiar și atunci când nu este vorba de o perioadă solicitantă la birou, astfel încât să previi uscarea cernelii.
Cartușele potrivite fac treaba mai bună
Un alt sfat pe care ar trebui să îl iei în considerare se referă tot la cartușele utilizate, respectiv la tipul acestora și la modul de utilizare a lor. Alege întotdeauna cartușe compatibile modelului de imprimantă pe care îl folosești – de exemplu, un toner Brother TN-2421 compatibil cu mai multe tipuri de imprimante Brother, fiind nevoie să verifici instrucțiunile înainte de achiziție.
Poți folosi cartușe originale sau cartușe compatibile, cartușe pe care le poți reîncărca pentru o mai mare eficiență. Atunci când imprimi, preferă fonturile pentru care se utilizează mai puțină cerneală și imprimă mai mult în culoarea negru pentru a diminua costurile.
Schimbă capul de imprimare când este necesar
În cazul în care imprimarea începe să devină neclară, poate că este momentul să schimbi capul de imprimare care, cel mai probabil, s-a uscat. Această problemă este întâlnită mai ales în cazul modelelor de imprimantă cu jet de cerneală. Din acest punct de vedere, urmărește încă de la început achiziția unei imprimante cu cap de imprimare detașabil, care poate fi înlocuit cu ușurință și la prețuri mai mici.
Sursa de imagine:
grandbrothers / Shutterstock.com

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice