Urmare a întâlnirii cu reprezentanții firmelor constructoare, de la începutul acestei săptămâni, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a vizitat astăzi, 19 martie a.c., o serie de obiective de investiții din județ.
Înainte s-a oprit la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, pentru a verifica modul de implementare a măsurilor de prevenție dispuse de autoritățile centrale, dar și de conducerea instituției în contextul răspândirii infecției cu virusul denumit COVID-19.
Astfel, președintele Alexandru Oprea a avut o scurtă discuție cu managerul spitalului și i-au fost prezentate cele două corturi de triere medicală, funcționale, instalate în curtea SJUT, ele fiind extrem de utile atât pentru gestionarea eficientă a cazurilor de urgență, cât și pentru protecția personalului medical și a pacienților.

Vizita a continuat pe șantierul de la fosta unitate militară de la Gara Târgoviște, unde va fi construit primul centrul comercial de tip mall din municipiul Târgoviște, lucrările fiind avansate. De asemenea, pentru obiectivele derulate de Consiliul Județean Dâmbovița în zonă, stadiul este la fel de avansat. În prezent, constructorii efectuează toate operațiunile necesare pentru finalizarea ultimei girații prinse în proiect.
De asemenea, se lucrează și la realizarea iluminatului public, în condițiile în care drumul din zonă a fost deja asfaltat.
Nu în ultimul rând, investitorii privați au demarat lucrările pregătitoare pentru construirea viitorului sediu al Registrului Auto Român și se așteaptă ca și Agenția Națională pentru Locuințe să înceapă cât mai curând ridicarea blocurilor de tip ANL.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, însoțit și de conducătorul Direcției Generale de Infrastructură Locală din cadrul instituției, Vasile Dinu, a mers și la Șelaru, pentru a vedea lucrările la cel mai mare proiect derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Este vorba despre „Reabilitare/modernizare DJ 503 pe traseul limită Județ Teleorman – Șelaru – Fierbinți, km 87+070 – km 95+532 (8,462 km) și DJ 611, pe traseul Fierbinți – Vișina – Petrești, km 22+000 – km 41+694 (19,694 km)”, un proiect care presupune reabilitarea a 28,156 km de drum.

Constructorul a mobilizat trei echipe de lucru pe întreg traseul menționat, astfel încât se desfășoară, în paralel, activități de pregătire, în vederea asfaltării sectorului pietruit, aflat la limita cu Județul Teleorman, și se lucrează și pe alte două tronsoane de drum care fac parte din DJ 611 și DJ 503 și care sunt avariate din punct de vedere al părții carosabile. Fiecare dintre aceste tronsoane va fi lărgit și modernizat.
Comunicat de presă – Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliul Județean Dâmbovița




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice