Primăria Târgoviște: A fost semnat contractul de modernizare și reabilitare a străzilor din Cartierul Prepeleac

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis, pe pagina de social media, faptul că astăzi a fost semnat contractul de modernizare și reabilitare a străzilor din cartierul Prepeleac.
Lucrările vor debuta în cel mult două săptămâni, iar durata de execuție nu va depăși 6 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Declarații pe larg, Daniel Cristian Stan:
”De precizat că 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐬𝐭𝐫ă𝐳𝐢𝐥𝐨𝐫 din orașul nostru, acum în derulare, 𝐯𝐢𝐳𝐞𝐚𝐳ă zeci 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫𝐞. 17 străzi cu o lungime de peste 12 km, vor fi reabilitate și modernizate în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”!
  • Bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia, Maior Brezișeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Barăției, Ilfovului, Porumbeilor, Costache Olăreanu vor face obiectul unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, intervenții care vor viza atât partea carosabilă, cât și trotuarele.
  • Cererea de finanțare a fost deja aprobată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, valoarea cumulată a intervențiilor depășind 42.000.000 lei.
Oficial Media - Primăria Târgoviște: A fost semnat contractul de modernizare și reabiliare a străzilor din Cartierul Prepeleac
Oficial Media – Primăria Târgoviște: A fost semnat contractul de modernizare și reabilitare a străzilor din Cartierul Prepeleac
  • Durata de execuție nu va depăși 12 luni, din momentul predării amplasamentului către constructor, iar în perioada imediat următoare va fi lansată licitația de execuție.
  •  Dacă acestor investiții le adaugăm și lucrările care au în vedere străzile Pădurii, Plantelor (realizate) și Liniștei, investiția care vizează modernizarea și reabilitarea străzii Calea București, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, dar și lucrările de reabilitare care vizează bulevardul Regele Carol, bulevardul Mircea cel Bătrân, străzile Lt. Stancu Ion, Gării sau pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom, acum în derulare, avem imaginea unei strategii bine articulate de modernizare a infrastructurii stradale a orașului nostru.
  •  În plus, se află în faza documentațiilor tehnice și proiectul privind reabilitarea străzilor Nicolae Dobrin, Crizantemei, Profesor Cornel Popa (tronsonul de legatură cu Centura), Bulevardul Regele Carol I (ramura adiacentă), Bulevardul Regele Carol I (tronsonul de legatură cu Bulevardul I.C. Brătianu), Oituz, Vidin, Teilor (completare), Apusului, Prisecii (completare), Calea Câmpulung (nr. 178), Înfrățirii (completare), Lămâiței, în lungime de 2925 ml.”

Citește și:

Primăria Târgoviște continuă lucrările de reabilitare a bulevardului Mircea cel Bătrân

64 de străzi și 55 de parcări din municipiul Târgoviște vor beneficia de un sistem nou și modern de iluminat public

Primăria Târgoviște – Program de modernizare a școlilor târgoviștene

Primăria Târgoviște – reabilitarea pasajului peste calea ferată de pe DN 72, zona Pavcom

Primăria Târgoviște – lucrări de construcție a parcărilor

Stadionul Eugen Popescu din Târgoviște: Tribuna veche este aproape gata, au fost montate 3100 de scaune

Autogară nouă în Târgoviște – stadiul lucrărilor de construcție

12 investiții importante aprobate în ședința de Consiliu Local Municipial Târgoviște

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share