Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Principalele economii Europene în prag de colaps

Germania şi Franţa, principalele două economii din zona euro, riscă intrarea în recesiuni istorice cu o scădea aproape de 10% în T2 . Această criză va anula în doar câteva luni, ani întregi de creştere economică.

Contextul fiind redat de impactului crizei coronavirusului, conform unor prognoze publicate miercuri, scrie Financial Times.

Potrivit celor mai mari cinci instituții de cercetare economică din Germania, economia se va contracta cu 4,2% în acest an. Mai multe activități au fost închise pentru a încetini răspândirea pandemiei. Anul viitor revenirea economiei va aduce o creștere de 5,8%. Economia Germaniei se va contracta cu aproape 10% până în iunie, potrivit principalelor institute germane de studii economice, acesta fiind cel mai puternic declin de când au început să fie efectuate evaluări trimestriale, în 1970. Este o amploare dublă comparativ cu cea mai mare scădere înregistrată în cursul crizei financiare din 2008.

Analizele arată o crește a numărul șomerilor cu 236.000, împingând rata șomajului de la aproape la 5% la 5,5%.

Există mai multe previziuni ce avertizează că „riscurile sunt substanțiale” în ceea ce privește măsurile de limitare a infecției. Analiștii spun că: „Ar fi posibile întreruperi ale sistemului financiar ca urmare a creșterii insolvențelor corporative”.

Guvernul a răspuns prompt cu privire la această criză. Un sprijin masiv pentru companii și populație, stimulente fiscale ce vor împinge țara într-un deficit bugetar de 159 miliarde euro, adică 4,7% din PIB. Aceasta ar crește datoria publică de la aproape 60% din PIB la 70%.

“Până acum, partea pozitivă a economiei Germaniei au fost serviciile, dar această criză, în mod clar, va afecta serviciile mai mult decât producţia, în contextul în care producţia industrială a continuat mai mult decât sectorul retail ori serviciile. În cea mai mare parte s-au oprit”, declară Carsten Brzeski, economist la ING în Frankfurt.

Franța, a doua economie Europeană, trece printr-o cruntă încercare.

Produsul Intern Brut al Franţei va înregistra o cădere de aproximativ 6% în primul trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent. Motivul fiind pandemia de COVID-19 care a paralizat o mare parte a țării. Astfel, a doua economie a zonei euro intră în recesiune tehnică. Aceasta ar fi cea mai proastă performanţă trimestrială înregistrată de economia franceză după 1945 . Cifrele oficiale arătau anterior că economia s-a redus 0,1 la sută, în ultimele trei luni ale anului 2019, ceea ce înseamnă că, cu două trimestre consecutive de creștere negativă, țara este în recesiune tehnică.

Activitatea economică a scăzut cu 32%

Potrivit unei anchete realizate de Banca centrală a Franţei în rândul a 8.500 de companii, activitatea economică a fost cu aproximativ o treime (32%) sub nivelul normal în ultimele 15 zile din luna martie. Aceste condiţii, fac ca fiecare două săptămâni în care Franţa este în carantină să reducă activitatea economică anuală cu 1,5 puncte procentuale.

Banca Franţei conturează că această cifră nu trebuie extrapolată abuziv. Condiţiile în care efectele măsurilor de carantină ar putea evolua. Începând din data de 17 martie francezii sunt obligaţi să rămână în case. Măsurile de carantină  oficial se vor încheia pe 15 aprilie. Guvernul de la Paris a avertizat că ar putea fi prelungite.

Potrivit AFP, analiza Băncii centrale a Franţei confirmă că majoritatea sectoarelor economie au cunoscut pierderi puternice de activitate. Cele mai afectate fiind construcţiile, comerţul, transporturile, industria hotelieră şi restaurantele.

Amploarea şi rapiditatea şocului generat de coronavirus asupra economiei mondiale sunt evidenţiate în datele prezentate de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD). Acesta este cel mai puternic semnal privind intrarea în recesiune a principalelor economii. Organizaţia cu sediul la Paris a comunicat că tabelul principalilor indicatori economici – care monitorizează ciclul economic – a înregistrat cea mai mare scădere în martie. Reflectânduse asupra impactului imediat pe care îl au restricţiile asupra producţiei, consumului şi încrederii.

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a transmis că schimburile comerciale la nivel mondial ar urma să scadă mai mult decât în timpul crizei financiare. Comerţul de mărfuri pe plan global ar urma să scadă cu până la 32% din cauza crizei coronavirusului, comparativ cu un declin de 12% în anul 2009.

Directorul general al organizaţiei, Roberto Azevêdo afirmă că  “Aceste cifre sunt urâte, este evident acest lucru. Declinul inevitabil la nivel comercial şi în cazul producţiei va avea consecinţe dureroase pentru familii şi companii, dincolo de suferinţa umană cauzată de boală”.

OECD avertizează că, în contextul incertitudinii referitoare la durata restricţiilor antiepidemice, cifrele furnizate acum reflectă doar situaţia actuală.

Guvernul Elveţiei a anunţat miercuri că economia ar putea scădea cu 10% anul acesta în cel mai grav scenariu al crizei pandemice. Aceasta ar fi cea mai mare contracţie începând in anul 1980 până acum.

Guvernele din Berlin, Paris şi alte capitale europene au lansat vaste programe de asistenţă economică. Valoarea acestora este de sute de miliarde de euro, destinate refacerii economiei.

“În Europa, acum, elaborăm stimulente fiscale uriaşe, astfel că, deşi PIB-ul scade, să fie stabilizate veniturile. Chiar acum, veniturile sunt economisite, astfel că dobânzile de economisire cresc mult în Germania, Franţa, Spania. Întrebarea este ce vom face când se termină criza? Este foarte incert”, afirmă Philippe Martin, profesor de Economie la Universitatea de Ştiinţe Politice din Paris (Sciences Po).

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share