La data de 14.05.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu ofițeri din cadrul BCCO Oradea au efectuat un număr de 19 percheziții domiciliare, pe raza județelor Iași, Botoșani, Neamț, Mureș, Ialomița, Argeș, Suceava, Galați, Arad, Timiș, Gorj, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 18 persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, perturbarea funcționării sistemelor informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2016 – 2018, membrii grupării au creat două grupuri pe o rețea de socializare în cadrul cărora au desfășurat activităţi ilegale îndreptate împotriva siguranței și integrităţii sistemelor informatice.
În perioada 26.12.2016 – 10.04.2020 o parte din membrii celor două grupuri de facebook au postat date informatice obţinute în urma atacurilor informatice desfăşurate sau a transferului neautorizat, respectiv sisteme informatice (servere de tip Virtual Private Server, Remote Desktop Protocol, etc.) cu drepturi de acces, conturi de utilizatori şi parole aferente unor aplicaţii informatice, platforme de jocuri virtuale, aplicaţii de poştă electronică, reţele de sisteme informatice infectate precum şi date de identificare ale cardurilor bancare, toate în scopul comercializării acestora.
De asemenea, o parte dintre membrii comunităţii au postat pe o aplicație de socializare înregistrări video reprezentând atacuri informatice de tip Ddos asupra mai multor sisteme informatice.
În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate mai multe hard-disk-uri, unități centrale, laptop-uri, telefoane mobile, tablete, stick-uri de memorie și diverse înscrisuri.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combaterea a Criminalității Organizate Timișoara, Pitești, Mureș, Galați, Iași și Suceava, respectiv al Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Gorj, Ialomița, Neamț și Botoșani.
La rândul lor, reprezentanții SRI, au transmis că, în luna aprilie a anului în curs a fost identificată o campanie de atacuri cibernetice a unei grupări de criminalitate cibernetică care utilizează troianul bancar Qbot (QakBot, Plinkslipbot, QuakBot). În diferitele variante identificate, troianul vizează preponderent clienții organizațiilor din domeniul financiar-bancar din SUA, România, Canada și Grecia. Într-o măsură mai redusă, Qbot a vizat și clienți ai organizațiilor din domeniul tehnologic, comercial și al telecomunicațiilor. În România, campania a vizat clienții unor platforme care utilizează servicii de internet banking prin browser (Chrome, FireFox, Microsoft Edge) și nu prin aplicații dedicate.Prin transmiterea unor e-mail-uri capcană (spear-phishing), Qbot este programat să sustragă credențiale de acces pentru platforme specifice companiilor financiar-bancare și serviciilor de e-mail și date financiare. Aceste mesaje pot avea fie un link în conținut, fie un atașament. Atașamentul este un fișier de tip zip, care conține un document MS Word ce rulează un macro prin care se descarcă troianul și se realizează infectarea dispozitivului. Odată instalat, Qbot verifică existența unui anti-virus, își asigură persistența în sistem și utilizează certificate de securitate valide pentru a evita detecția. Ulterior, troianul extrage credențiale de acces și date finanaciare de pe dispozitivul infectat. De asemenea, Qbot are capabilități prin care pot fi infectate și alte dispozitive dintr-o rețea cu un dispozitiv deja compromis.
Pentru a diminua riscul de infectare cu troianul bancar Qbot, recomandăm:
- utilizarea de soluții anti-virus și actualizarea constantă a semnăturilor acestora;
- evitarea deschiderii atașamentelor sub formă de arhivă dacă proveniența acestora este incertă și dacă nu au fost verificate în prealabil cu soluții de detecție anti-virus;
- evitarea deschiderii atașamentelor sau link-urilor din cadrul mesajelor e-mail suspecte;
- actualizarea sistemului de operare și evitarea utilizării sistemelor de operare care nu mai primesc suport din partea producătorului;
- notificarea băncii atunci când observați tranzacții bancare care nu vă aparțin;
- dezactivarea executării automate a unor rutine din MS Office (macro-uri);
- evitarea executării manuale a macro-urilor.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate
Consiliul Local Municipal Târgoviște – Ședință extraordinară în data de 13.10.2025