Bookfest se întoarce la Timișoara pentru cea de-a XI-a ediție, organizat de Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, și Asociaţia Editorilor din România (AER).
| Asociația Editorilor din România a fost fondată în 1991 și este principala asociație profesională a editorilor de carte din România, cea mai importantă confederație patronală din mediul editorial românesc, care reunește editori din toate domeniile de interes cultural. Asociația Editorilor din România își propune în mod special să promoveze lectura de carte de calitate și scrisul, să ușureze accesul cititorilor la carte, din punct de vedere material și informațional, contribuind, astfel, la o liberă circulație a ideilor, precum și la integrarea culturii și limbii române în circuitul mondial de valori. |

Salonul de carte se desfășoară în perioada 21-24 martie 2024, la Centrul Regional de Afaceri, al Camerei de Comerț și Industrie Timișoara, și aduce la Timișoara edituri, autori și evenimente pentru toate vârstele și toate gusturile.
Este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale, care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă, având ediții la Timișoara, București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și Chișinău.
Programul Bookfest cuprinde atât lansări de carte și dezbateri, cât și proiecții cinematografice și evenimente interactive. (programul detaliat, în fișierul anexat)
Pentru că ne dorim ca dragostea de carte, de lectură și de limba română să ajungă la cât mai mulți tineri, elevii de la câteva școli timișorene se vor întâlni vineri, 22 martie, cu scriitorii Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu, precum și cu filozoful Gabriel Liiceanu.
Programul acestor întâlniri este următorul:
Gabriel Liiceanu
ora 12:30 – Sala festivă a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, întâlnire cu liceenii
Radu Paraschivescu
ora 12:00 – Liceul Tehnologic Transporturi Auto; ora 16:00 – Cafeneaua Bookfest
Ioana Pârvulescu
ora 11:15 – Școala Gimnazială Nr. 19 „Avram Iancu”; ora 12:15 – Școala Gimnazială Nr. 30
ora 15:00 – Cafeneaua Bookfest, întâlnire cu elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026