Conferința a fost găzduită de Comandantul Suprem Aliat Europa, generalul Christopher G. Cavoli, la Comandamentul Aliat din Mons, Belgia, și a reunit toți comandanții săi subordonați, atât din cadrul NATO, cât și din Comandamentul European al Statelor Unite (EUCOM), pentru o discuție strategică, privind următorii pași în implementarea structurii colective de descurajare și apărare a NATO.
Secretarul general a salutat colaborarea strânsă dintre NATO și EUCOM și angajamentul puternic al Statelor Unite față de securitatea Europei, care este mai importantă ca niciodată, ”întrucât ne confruntăm cu cele mai mari provocări de securitate din ultimele decenii”.
„Într-o eră a competiției strategice, NATO s-a reorientat de la operațiunile în afara zonei, la apărarea colectivă. Trebuie să ne integrăm și să ne coordonăm cât mai mult posibil, pentru a aborda provocările imediate și pe termen lung, înainte de summitul din iulie de la Vilnius. ”
Secretarul general a voebit și despre principalele priorități ale summit-ului, pentru a consolida și mai mult descurajarea și apărarea NATO. Acestea includ sprijinul pe termen lung pentru armata Ucrainei, pregătirea de noi planuri regionale de apărare și un nou model de forță, precum și un angajament mai ambițios de investiții în apărare, cu 2 % din PIB ca minim. El s-a concentrat, de asemenea, pe importanța unei baze industriale de apărare, care este capabilă să îndeplinească aceste cerințe.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene
70% dintre sportivi suferă de probleme respiratorii nedetectate care le sabotează performanța
TOP 5 mașini de spălat rufe în 2025 – care este alegerea potrivită pentru nevoile tale?