Cancerul reprezintă de departe una din principalele cauze de deces în România. Diagnosticat cel mai adesea la vârste medii și înaintate, numărul persoanelor care suferă de această boală este tot mai ridicat.
Astfel, numărul cazurilor noi de cancer depistate în cabinetele de oncologie în perioada 2009-2018 a crescut de la 60.693 (2009) la 61.780 (2018), incidența cazurilor în aceeași perioadă, variind între 298,0‰oo locuitori şi 317,3‰oo locuitori. Prognoza privind incidența până în anul 2025 arată tendința de creștere continuă a cazurilor noi de cancer, ajungând în anul 2025 la valoarea de 337,0‰oo locuitori, ceea ce impune o mai mare atenție acordată prevenției acestei boli prin screening-uri, pentru a determina o reducere a costurilor și a mortalității prin această boală.
Desfășurată sub sloganul « Și un deces prin cancer e prea mult! Protejează-ți sănătatea ta și a celor din jur!», campania privind cancerul are ca temă în 2020, Protejarea sănătății pacienților oncologici în perioada pandemiei COVID -19.
Scopul campaniei este de Conștientizare a persoanelor cu afecțiuni oncologice în ceea ce privește riscurile acestora în cursul pandemiei COVID-19.
Campania are ca obiective creșterea nivelului de informare a pacienților oncologici asupra:
- Vulnerabilității acestora în fața infecției COVID-19
- Măsurilor de prevenție în cursul pandemiei cu noul coronavirus SARS-CoV-2
Mesajele principale ale campaniei sunt:
- Pacienții oncologici sunt grupuri populaționale aflate la risc în contextul pandemiei cu SARS-Cov-2!
- Pacienții oncologici necesită măsuri crescute de protecție pentru prevenirea infecției cu noul coronavirus!
- Dacă ați fost diagnosticat cu o boală oncologică, stați acasă pe cât de mult posibil! Pentru a proteja viața dvs. și a celor din jur, renunțați la deplasările care nu sunt absolut necesare în perioada pandemiei cu noul coronavirus!
În România, implicarea promotorilor sănătății în stimularea schimbării comportamentale a populației, prin adoptarea unui stil de viață sănătos, reprezintă o modalitate accesibilă de prevenție în apariția cancerului, fiind la îndemâna tuturor. De asemenea, mediatizarea largă a campaniei din 2020 «Și un deces prin cancer e prea mult! Protejează-ți sănătatea ta și a celor din jur!» prin toate canalele de informare, poate ajuta publicul larg să conștientizeze mai bine asupra prevenției acestei boli.
Comportamente privind sănătatea în perioada pandemiei COVID19
- Consumul de alcool frecvent sau excesiv NU vă protejează împotriva infecției COVID-19! Acesta este periculos pentru sănătatea dvs. și cei din jur!
- Fumatul NU vă protejează împotriva infecției COVID-19!Fumatul vă crește riscul de a face o formă gravă a infecției COVID-19.
- Pentru o bună sănătate emoțională preveniți stresul! Reduceți timpul alocat știrilor despre pandemie! Faceți alte activități care vă plac!
- Pentru o bună sănătate fizică, efectuați zilnic, ÎN CASĂ, cel puțin 30 minute de activitate fizică pentru adulți și cel puțin o oră pentru copii! Urcatul și coborâtul scărilor, dansul, exercițiile fizice, vă mențin sănătatea întregului organism!
- Consumați zilnic alimente proaspete, variate, de sezon, din producția locală, pentru a vă asigura aportul de nutrienți de care are nevoie organismul dvs.!
- Respectați regulile generale de igienă când pregătiți alimentele pentru consum si asigurați igiena adecvată a echipamentelor, suprafețelor de lucru și ustensilelor de bucătărie.
- Folosiți doar dvs. produsele personale de igienă, precum prosoape sau lenjerii, obiectele cu care mâncați.
- La intrarea în locuință, spălați-vă pe mâini cu apă și săpun.Nu folosiți în interiorul locuinței încălțămintea și îmbrăcămintea cu care ați circulat în afara casei. Aerisiți-vă frecvent încăperile în care lucrați și locuința.
- Mențineți distanța socială (minimum 1,5/2 m) față de persoanele din jur. Purtarea măștii in spațiile publice închise este obligatorie.
Situaţia cazurilor de cancer în jud. Hunedoara
| 2014 | 2015 | 2016 | 2017 | 2018 | 2019 | |
| Total cancer – Cazuri noi | 1738 | 1539 | 1610 | 1557 | 2557 | 1719 |
| Total cancer – rămaşi în evidenţă | 8655 | 9041 | 9377 | 9049 | 13.284 | 9798 |

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan