Societatea ne învață că un copil devenit adult trebuie să rămână loial părinților, indiferent de cum s-au comportat aceștia cu el

Societatea ne învață că un copil devenit adult trebuie să rămână loial părinților, indiferent de cum s-au comportat aceștia cu el. Însă nu faptul că aveți același sânge ar trebui să decidă cât accepți din partea cuiva, ci felul în care acel om te respectă și te tratează.

Dacă ai luat decizia să te îndepărtezi de părinții tăi, cel mai probabil te-ai confruntat cu judecata celorlalți: „Cum poți să faci una ca asta? Că doar trebuie să-i iubești și să-i ierți mereu”.

Nu mai are importanță că au fost manipulatori, abuzivi sau violenți, absenți când aveai cea mai mare nevoie de ei sau părinți „doar cu numele”, fără să-ți oferea iubirea și grija de care aveai nevoie.

Nimeni nu se întreabă, totuși, de ce a trebuit să faci asta; ce a fost atât de grav, încât să te facă să renunți, după ce ai încercat ani la rând să faci relația să funcționeze. Nimeni nu spune: „Dar tu ești copilul lor, cum au putut să te rănească în acest fel?”.

Toată greutatea pică pe umerii tăi – ți se cere să lași de la tine, să treci cu vederea, să ierți la nesfârșit și să îți asumi vina pentru orice conflict. Acesta este, de fapt, un joc al manipulării – părintele devine autoritatea supremă care nu poate fi contestată, în timp ce tu ești plasat constant în rolul vinovatului. Ca și cum statutul de părinte ar presupune imunitate totală – acesta nu trebuie să-și asume nicio consecință, indiferent de impactul comportamentului său asupra ta.

Dacă ai ajuns să te îndepărtezi de părinții tăi, e pentru că ai încercat prea mult, ai sperat prea mult și ai suferit de prea multe ori.

A te îndepărta nu e lipsă de iubire sau „răutate”, cum s-ar putea crede. E alegerea de a-ți protejeza echilibrul și demnitatea, atunci când a rămâne lângă cineva înseamnă renunțarea la propriul sine. Nu îi trădezi pe ei, ci îți rămâi loial ție.

Autor: Psiholog Ursula Sandner, pagina de facebook

Citește și: