Ministrul federal de Interne Nancy Faeser a efectuat o vizită oficială la București. Aceasta a fost întâmpinată prima dată de președintele interimar al Camerei Deputaților Alfred Simonis.

Ministrul federal s-a întâlnit și cu ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, cu care a purtat discuții despre spațiul Schengen, politica de securitate și cea de migrație . Ministrul federal Faeser a reiterat sprijinul Germaniei pentru aderarea deplină la spațiul Schengen.
„Aș dori să subliniez foarte clar faptul că sprijinim în continuare aderarea completă a României la spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre. Schengen este o realizare importantă a proiectului nostru european. Și acuma este foarte important să arătăm solidaritate şi forţă. Compromisul pe care l-a menţionat deja domnul ministru, cu Austria, care a intrat în vigoare acum două săptămâni, cu aderarea cu graniţele maritime şi aeriene, a intrat deja în vigoare. Nu este suficient, după cum a spus și domnul ministru, vorbim de 14 ani în care, România a îndeplinit toate condiţiile şi următorul pas trebuie să fie aderarea completă. De aceea, va exista în continuare întregul sprijin al cancelarului federal şi al meu în vederea aderării complete a României la spaţiul Schengen”, a declarat ministrul german.
Cei doi demnitari au abordat și problematica combaterii migrației ilegale și traficului de ființe umane la nivel european, subliniind necesitatea identificării celor mai bune soluții în acest sens.

Ministrul Predoiu a arătat, pe bază de statistici FRONTEX, faptul că România combate eficient migrația ilegală, a prezentat măsurile luate și care vor urma pe această linie de activitate și a asigurat faptul că vom continua să acționăm în litera și spiritul cadrului normativ european acțiunile circumscrise politicii de migrație – de la implementarea noului Pact pentru migrație și azil, la cooperarea cu vecinii imediați și cu alte state terțe prioritare pentru atingerea obiectivelor comune.
”Vom sprijini cooperarea dintre departamentele noastre specializate în protecția civilă, unde avem un aparat competent și bine integrat între structurile sale și cu celelalte structuri ale MAI. De asemenea, vom sprijini ministerul omolog german pe durata Campionatului European de fotbal masculin pentru menținerea ordinii și liniștii publice. În general, vom intensifica cooperarea polițienească cu Germania” a transmis ministrul de interne Cătălin Predoiu.
La conferința de presă comună a celor doi miniștrilor de Interne au participat și ambasadorul fotbalului Thomas Hitzlsperger și Ionuț Lupescu, președintele interimar al Clubului Sportiv Dinamo București.

Germania va găzdui la vară Campionatul European de Fotbal Masculin UEFA EURO 2024 și așteaptă cu nerăbdare participarea echipei naționale și a suporterilor din România.
Ministrul federal Faeser a vizitat și centrul de comandă al Poliției de Frontieră din București. La finalul vizitei s-a mai întâlnit cu reprezentanții minorității germane din România, care joacă un rol important în relațiile – româno- germane. În timpul vizitei sale la Templul Coral a purtat o discuție cu deputatul minorității germane, Ovidiu Ganț, și deputatul minorității evreiești.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan