La invitația Academiei Române, secretarul de stat Dragoș Costin Telehuz a participat în cadrul dezbaterii „Starea economică și socială a ruralului românesc după 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană”. Aceasta a avut loc la Centrul pentru Dezvoltarea Rurală Durabilă din comuna General Berthelot, județul Hunedoara în perioada 14-15 aprilie 2022.
Întâlnirea a avut ca focus principal analiza stadiului evoluției comunităților rurale din Țara Hațegului, contribuția proiectelor de dezvoltare rurală la îmbunătățirea vieții comunității locale, dar și progresul economiei agroalimentare și problemele ecologice, juridice și cadastrale ale zonei.
Cu ajutorul evenimentelor de acest fel susținem nemijlocit dezvoltarea rurală în România și venim mai aprope de actorii principali care participă constant în cadrul proceselor decizionale din acest sector.


La eveniment au participat reprezentanți ai Academiei Române, personalități din cadrul instituțiilor universitate (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”), membri ai autorităților locale, dar și producători locali.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Senatorul Ciprian Iacob. Când adevărul nu mai încape în tăcere
Delegație italiană în vizită la Dâmbovița. Discuții despre un posibil proiect de cooperare între GAL-uri
338 de locuri de muncă vacante în Dâmbovița. Studii superioare, meserii, muncitori necalificați