Campania electorală pentru alegerile europarlamentare a inceput astazi, 25 aprilie. Potrivit Biroului Electoral Central sunt prezente in cursa electorala 15 partide şi alianţe politice sau electorale şi 8 candidaţi independenţi care participă la alegerile europarlamentare.
Acestia vor intra pentru 30 de zile în campanie electorala. La scrutinul din 25 mai urmează să fie aleşi cei 32 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European.
Cea mai mare luptă se va da între socialiști și populari. În total, la nivel european vor fi aleși 751 de europarlamentari care vor reprezenta 500 de milioane de cetățeni pe durata unui mandat de 5 ani.
La alegerile europarlamentare au înscris liste de candidaţi:
Alianţa electorală PSD-UNPR-PC, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Democrat Liberal, Partidul Poporului – Dan Diaconescu, Partidul Mişcarea Populară, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Forţa Civică, Partidul Alternativa Socialistă, Alianţa Naţională a Agricultorilor.
Biroul Electoral Central a constatat totodată rămânerea definitivă a candidaturilor înregistrate de Partidul România Mare (cu excepţia a 11 candidaţi), Partidul Verde (cu excepţia a 19 candidaţi), Partidul Noua Republică (cu excepţia unui candidat), Partidul Dreptăţii Sociale (cu excepţia unui candidat), Partidul Ecologist Român (cu excepţia a 4 candidaţi).
Potrivit tragerii la sorţi făcute de BEC, PDL va ocupa prima poziţie pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare, pe poziţia a doua fiind PMP, urmat de UDMR, PSD-UNPR-PC, PNL.
De asemenea, vor participa la alegeri opt candidaţi independenţi: Mircea Diaconu, Corina Ungureanu, Dănuţ Liga, Pericle Iulian Capsali, Paul Purea, Peter Costea, Constantin Filip Titian, Valentin Dăeanu.
În campania electorală, candidaţii şi partidele au dreptul să îşi exprime opiniile prin mitinguri, adunări, marşuri, precum şi prin intermediul mass-media.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei