În viața fiecăruia uneori apar situații dificile, pe care le depășim cu greu. Unii încearcă să rezolve problemele, unii se adaptează, iar alții se închid în sine și devin depresivi.
Cred că trebuie să știi că orice schimbări în viață sunt niște interacțiuni dintre perioade pozitive și negative, care ne călesc caracterul și conștiința, făcându-ne ordine în dorințe.
De aceea, este foarte important să accepți situația și să treci peste ea cu demnitate.

1. Acceptă realitatea
O afirmație renumită a lui Buddha spune „Suferințele tale sunt generate de împotrivirea ta la ceea ce se întâmplă”. Ceea ce înseamnă că suferințele sunt posibile doar atunci când noi renunțăm să acceptăm ceea ce se întâmplă. Gândește-te la asta timp de un minut. Dacă poți schimba ceva, fă-o, dacă nu, atunci ai două opțiuni: să accepți și să lași negativul să plece sau să suferi profund și îndelungat.
2. Problema devine problemă doar atunci când o numești așa
Deseori, noi ne suntem proprii dușmani. Fericirea depinde de punctul de vedere. Atunci când consideri ceva o problemă, emoțiile și gândurile tale se vor umple de negativ. Încearcă să tragi niște învățăminte din situația creată și ea va înceta să mai fie o problemă.
3. Dacă vrei să schimbi ceva, începe de la tine
Lumea ta exterioară este reflexia lumii tale interioare. Cu siguranță, cunoști oameni, care au o viață plină de haos și stres. Nouă ne place să credem că circumstanțele nestatornice ne schimbă și pe noi. Dar de fapt, totul are loc în direcție inversă: noi trebuie să ne schimbăm pe noi pentru a schimba circumstanțele.
4. Nu există așa concepție ca „nenorocul”, există doar posibilitatea de a învăța ceva
Pur și simplu trebuie să scoți din vocabularul tău cuvântul „eșec”. Toți oamenii de succes au suferit eșecuri în nenumărate rânduri, înainte să ajungă unde au ajuns. Învață din nereușitele tale și atunci o să obții succes.
5. Dacă nu primești ceea ce îți dorești, ce e mai bun abia te așteaptă
Dacă o să arunci o privire în trecut, o să înțelegi că cele mai bune lucruri ți s-au întâmplat abia după perioade mai dificile. Pur și simplu crede că totul se întâmplă așa cum trebuie să fie.
6. Prețuiește momentul
El nu se va mai repeta. În orice clipă din viață se întâmplă ceva prețios. În curând totul va deveni o amintire și într-o zi o să-ți fie dor de acele momente, pe care nu le-ai trăit suficient de intens.
7. Învață să te bucuri
Există oameni, care pur și simplu nu știu să se bucure. Ei nu știu ce înseamnă să fii fericit. Unii sunt atât de dependenți de problemele și haosul lor că nu-și imaginează altfel viața. Încearcă să acorzi mai multă atenție bucuriilor și mai puțină – greutăților.
https://eushtiu.com

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan