Etapele reorganizării și situația economică ale Complexului Energetic Hunedoara au constituit tema discuțiilor de din cadrul ședinței Comisiei pentru Dialog Social, condusă de Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă.
Au fost prezenți lideri ai principalelor sindicate hunedorene, reprezentanți ai instituțiilor publice, conducerea Consiliului Județean Hunedoara și conducerea executivă a C.E.H. Sindicaliștii au solicitat sprijinul Instituției Prefectului pentru ca Planul de reorganizare al CEH, atunci când va fi definitivat, să fie adus în atenția Guvernului României care va lua o decizie privind aplicarea acestuia.
În principal, intențiile administrației și ale sindicatelor se referă la înființarea la Petroșani a Complexului Energetic Valea Jiului – format din Termocentrala Paroşeni şi din cele 4 exploatări miniere în activitate: Lonea şi Lupeni (cu ajutor de la stat) şi Livezeni şi Vulcan (fără ajutor de la stat), împreună cu Sucursala “Prestserv” Petrosani. Termocentrala Mintia urmând să fie preluată de o Unitate Administrativ Teritorială (Primăria Municipiului Deva sau Consiliul Judeţean Hunedoara).

Potrivit Prefectului județului Hunedoara, Vasilică Potecă, aceste obiective nu vor putea fi atinse dacă nu vor fi elaborate de urgență proiecte de reorganizare pentru fiecare viitoare societate în parte.
Reprezentantul Guvernului României a solicitat conducerii executive a Termocentralei Mintia prezentarea în termen de trei zile, a planului de reorganizare și a unui punct de vedere privind situația actuală.

Prefectul de Hunedoara consideră că atât situația economică, cât și importanța socială rezultate în urma activității Complexului Energetic Hunedoara sunt de maximă importanță pentru locuitorii județului și trebuie să i se acorde o atenție deosebită.
„Suntem hunedoreni și ne vom implica pentru ca activitățile din mineritul și din energia hunedoreană să continue și în următorii ani!”, a declarat Vasilică Potecă.
Vineri 21 februarie 2020, prefectul județului a convocat o nouă întâlnire a Comisiei pentru Dialog Social Hunedoara în cadrul căreia, vor fi prezentate și analizate soluțiile propuse de sindicate și administrație privind viitorul Complexului Energetic Hunedoara.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Bucuria colindelor a ajuns astăzi la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Primarul Târgoviștei: noile taxe locale vor afecta în special persoanele cu venituri mici și medii