Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, întrebări tranșante adresate, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, președintelui Iohannis!
Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a adresat mai multe întrebări tranșante președintelui României, Klaus Iohannis, aflat în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.
”Uniunea Europeană înseamnă un spațiu al siguranței, al protecției, al prosperității, al diversității și al liberei circulații, iar România este probabil unul dintre cele mai bune exemple ale puterii transformatoare a Uniunii.
Aderarea ne-a adus beneficii indiscutabile și dintre cele mai concrete. Ridicarea, în martie, a controalelor la frontierele aeriene și maritime trebuie urmată, în mod firesc, în cel mai scurt timp, de eliminarea controalelor de la frontierele terestre. Doar astfel vom avea reflectarea corectă și concretă a contribuției pe care România o aduce la consolidarea securității întregii Uniuni. Acestea sunt doar câteva dintre mesajele pe care le-am transmis astăzi, la Strasbourg, în cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European cu tema „This is Europe” (Aceasta este Europa). În aceste vremuri dificile din punct de vedere geopolitic și marcate de dificultăți socio-economice, viitorul Europei depinde de capacitatea Uniunii de a le oferi cetățenilor răspunsuri sincere și de a le livra rezultate concrete în ceea ce privește educația, sănătatea, prosperitatea, securitatea climatică și oportunitățile de angajare. În acest context, am vorbit despre puterea incontestabilă a „unei singure Europe” și am pledat pentru necesitatea de a rămâne uniți, astfel încât să găsim cele mai bune soluții la toate aceste probleme cu care ne confruntăm.

Abordările noastre trebuie să vizeze sporirea funcționalității sistemelor democratice, dezvoltarea tehnologiei, inclusiv în ceea ce privește inteligența artificială, stimularea competitivității, tranziția ecologică și digitală, eficiența energetică. În urmă cu cinci ani, am adoptat Declarația de la Sibiu, iar angajamentele asumate atunci sunt și acum valabile.

Unitatea, solidaritatea, coeziunea, statul de drept – acestea continuă să se afle în centrul acțiunii noastre europene comune. Voi rămâne, în eforturile mele viitoare, profund fidel acestor valori și principii, convins fiind că împreună putem menține Uniunea Europeană pe calea succesului” a declarat preșdintele României astăzi.
„Sunteți mulțumit, domnule președinte, de coeziunea, echitatea și tratamentul cetățenilor din UE?”, a întrebat eurodeputatul Maria Grapini, după discursul președintelui.
“Aș vrea, stimați colegi, cei care astăzi ați încercat să o blamați, să înțelegeți România. Mai întâi vizitați-o, discutați cu oamenii de acolo, și o veți înțelege. Domnule președinte Iohannis, voi fi obiectivă și voi ridica problemele pe care le-am ridicat în fața tuturor șefilor de stat și de guvern din UE și vă întreb: Chiar vă place cum arată acum Europa? Credeți că s-ar fi putut face mai mult, există cu adevărat o coeziune socială, există o echitate la nivel european?”, a punctat, în intervenția sa, eurodeputatul Grapini.
În calitatea sa de vicepreședinte a comisiei pentru piață internă și protecția consumatorilor, Maria Grapini a precizat că refuză să folosească termenul de „piață unică”, termen folosit atât de președintele Iohannis în discursul său, cât și, cu numeroase ocazii, de comisarul pentru piață internă, Thierry Breton.
“Nu cred că avem o piață unică și pentru asta trebuie să ne luptăm, domnule președinte. Eu închei al doilea mandat cu un gust amar că România nu este în piața internă, că nu suntem în Spațiul Schengen și acest lucru, pe care l-au spus, de altfel, colegii din toate grupurile politice, este nedrept!”, a mai spus eurodeputatul umanist.
De asemenea, Maria Grapini l-a întrebat pe Klaus Iohannis dacă consideră că Politica Agricolă Comună este echitabilă pentru toți fermierii din întreaga Uniune Europeană. “De ce de atâta timp nu avem această echitate în privința fermierilor din toate statele membre? Dacă avem o singură piață internă, de ce aceștia nu sunt recompensați la fel? Cred că sunt lucruri care, ar fi putut să se rezolve în această perioadă și cred că trebuie, măcar pe ultima sută de metri, să insistați, domnule președinte, pentru că știm bine că în Consiliul European se decide, în final, direcția în care va îndrepta Europa și implicit România!”, a conchis europarlamentarul umanist.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene
70% dintre sportivi suferă de probleme respiratorii nedetectate care le sabotează performanța
TOP 5 mașini de spălat rufe în 2025 – care este alegerea potrivită pentru nevoile tale?