Menis Yousry: În primul an de la naștere este hotărâtă toată viața noastră. Ne determină relațiile, inteligența, stilul de a conduce, comunicarea

Dr.  Menis Yousry lucreaza ca terapeut si facilitator de peste 35 de ani in intreaga lume si foloseste abilitati personale unice, interactionand cu participantii intr-un mod inedit, creand o legatura puternica cu acestia, legatura care depaseste interpretarea verbala si atinge zonele emotionale profunde inconstiente ale mintii, pentru a descoperi si elibera amintiri ascunse nerezolvate care influenteaza toate actiunile si comportamentele.

Extras din interviul oferit in cadrul TVR 1, partea a doua.

Rep: Într-o familie, care relație este mai importantă? Cea cu părinții, cea dintre soți, cu copiii?

Menis Yousry: Relația cu mama este critică. Apoi cu tatăl. De fapt, copiii sunt programați să recunoască încă de la început fața femeii și apoi a bărbatului. În primul an de viață este hotărâtă toată viața noastră. Ne determină relațiile, inteligența, stilul de a conduce, comunicarea. Totul se întâmplă în primul an de viață.

Rep: Atunci ce ar trebui să facă o mamă pentru a-i oferi copilului ei viitorul perfect?

Menis Yousry: Îți pot răspunde într-o singură propoziție. Programele de parenting nu funcționează, educația nu funcționează, să-i înveți pe părinți ce să facă nu funcționează, nimic nu funcționează. De multe ori nici terapia nu funcționează. Singurul lucru care ar putea ajuta ca să ai un copil sănătos, și asta este o declarație periculoasă, este să lucrăm cu noi înșine și numai cu noi înșine. Deoarece copiii noștri sunt extensia conștiinței noastre. Ei sunt subconștientul nostru. Pentru cei care ne citesc acum, dacă vreți să aflați mai multe despre voi înșivă, priviți-vă copiii. Ei exprimă tot ceea ce voi n-ați reușit încă să rezolvați la voi înșivă. Le-ați transmis totul copiilor.

Rep: Este o observație crudă…

Menis Yousry: Absolut. Dar este în același timp o oportunitate pentru noi să ne cunoaștem mai bine. Există mai multe dimensiuni ale acestei chestiuni. Eu mi-am dat seama că eram criticat de copiii mei pentru ceva ce mie nu mi-a plăcut la părinții mei. Cum așa? Cum de au văzut în mine ce nu mi-a plăcut la părinții mei. Înseamnă că am preluat totul de la ei. Copilul vine pe lume și de unde învață să vorbească, să se miște, totul? Îți copiază părinții. Este foarte simplu. Sunt multe căi prin care ne putem ajuta copiii. În primul rând să fim foarte atenți la ce se întâmplă când se naște un copil. Ce facem prima dată cu el, cui îl dăm?

Rep: Mamei, pentru a crea o legătură..

Menis Yousry: Ai spus cel mai important cuvânt. Creierul nostru nu se dezvoltă doar genetic, el mai are nevoie de un creier care să-l antreneze să se dezvolte în această lume. Prima legătură creată este și primul antrenament pe care-l facem. Dacă mama nu se conectează cu copilul acesta va suferi pe viață. Mama poate primi copilul, dar există posibilitatea să nu se conecteze cu el dacă nu este conectată cu ea însăși. Cel mai bun antrenament din lumea asta pentru cineva, este să urmărească o mamă și pe copilul ei. În primă fază, nouă ni se dezvoltă partea dreaptă a creierului, cea responsabilă de emoții. Asta înainte să intrăm în contact cu partea cognitivă, structura care ne ajută să ne adaptăm în viața asta. Așadar, învățăm despre relații înainte de a învăța să vorbim. Îți pot demonstra. Dacă mergi pe stradă și vezi un bebeluș și îi zâmbești, el îți va zâmbi înapoi. El nu știe cine ești și nici unde se află, deci cum se face că îți zâmbește înapoi? El este dezvoltat emoțional, dar nu și intelectual. Așa că învățăm ce sunt relațiile înainte de a înțelege orice altceva. Când suntem fericiți reacționăm într-un fel. Așa că atunci când suntem în pericol avem nevoie să ne liniștească cineva. Chiar și când suntem fericiți avem nevoie să ne confirme cineva că e în regulă. În psihologie noi numim asta reglementare. Avem nevoie să fim ajutați de cineva să înțelegem lumea. Părinții ne pot învăța să ne facem ordine în viață. Dacă părintele nu duce o viață orânduită, nu va puta să-și ajute copilul. Repetiția constantă a reglementării dezvoltă în copil o structură care îl va ajuta să funcționeze optim în viață. Această structură funcționează. Toți avem așa ceva, e ca o protecție. Ei știu cum să se comporte în viață, în funcție de atitudinea de regresie pe care o primesc de la părinți.
Dacă sunt vulnerabil într-o relație, dacă ceva nu merge bine, iar eu am învățat că nu există nimeni să mă susțină, nu voi vorbi, sau voi fugi de relație sau voi alege să fiu furios. Partenerul meu va face la fel. Aș vrea să clarific două lucruri: trebuie să învățăm să le arătăm partenerilor noștri emoțiile noastre. Trebuie să învățăm să fim vulnerabili. Le spun oamenilor: nu vă fie frică să vă fie frică, pentru că asta este sursa problemelor tuturor. Dacă sunt într-o relație trebuie să-i permit partenerului meu să aibă grijă de mine, iar eu trebuie să am grijă de el.
A vorbit despre reglementarea dintre părinți și copii. Trebuie să o facem și în relația cu partenerul nostru de viață. Dacă voi face asta, atunci când partenerul meu va avea o problemă, voi fi alături de el, iar când eu voi avea un necaz, voi ști să-i arăt că mi-ar plăcea să mă susțină. Atunci vom deveni un exemplu pentru copiii noștri. Vom ajunge să ne simțim în siguranță și automat se vor simți și copiii în siguranță. Dar acum părinții sunt mai mult concentrați pe copii decât pe ei înșiși. Cele mai multe divorțuri apar în primii doi ani de căsnicie, pentru că părinții, mamele în special, se concentrează foarte mult asupra copiilor și uită de relație.

-Rep: Soțul ajunge pe locul doi.

Menis Yousry: Este o greșeală fatală și îți spun de ce. Trebuie să onorăm prima persoana care intră în viața noastră, nu a doua. Fiecare are locul său. Partenerul a fost primul sosit, copilul a venit mai apoi. Dacă îmi transform unul dintre copii în partenerul meu, relația este terminată, iar responsabilitatea care cade pe umerii copilului este prea mare. Cum pot permite părinții ca unul dintre copii să-și asume responsabilitatea pentru ei? Este un șablon pe care l-am întâlnit destul de des în seminarii. Când părinții nu mai pot sau nu mai vor să fie responsabili pentru viața lor, copiii preiau această povară. O preiau încă de când sunt mici. În viață, când suntem în pericol, facem două lucruri: ne reglementăm în mod conștient sau inconștient. De cele mai multe ori inconștient, adică devin tot mai ocupat, muncesc foarte mult, îmi găsesc o pasiune, stau la computer ore în șir, adică intru singur într-o stare de amorțire, pentru că nu vreau să simt durerea despărțirii.

(partea a doua)

Citește continuarea aici:

Menis Yousry: Scanăm mediul și alegem omul care este încărcat de probleme asemănătoare cu cele pe care noi n-am reușit încă să le rezolvăm

Prima parte:

Menis Yousry: Dacă vreți să aflați mai multe despre voi, priviți-vă copiii. Ei exprimă tot ceea ce n-ați reușit încă să rezolvați la voi înșivă

Citește și:

Menis Yousry: Dacă mama este afectată de relația cu soțul, va destabiliza relația cu copilul

Gabor Mate: Acum există atâția experți care dau lecții de parenting tocmai pentru că am pierdut această relație

Gabor Mate: Copilul are o nevoie disperată de dragoste și acceptare necondiționată

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media