Guvernul ceh a ridicat o interdicţie de a călători în străinătate pentru alte motive decât munca după o ameliorare a situaţiei privind epidemia de coronavirus, a anunţat joi ministrul ceh al Sănătăţii, Adam Vojtech, relatează Reuters.
″Este posibil să se călătorească în străinătate, chiar şi pentru o vacanţă. Dar la întoarcere, cetăţenii în cauză trebuie să fie negativi la COVID- 19 în urma efectuării unui test sau să intre în carantină timp de două săptămâni”, a precizat Vojtech în cadrul unei conferinţe de presă televizate.

Guvernul ceh a decis joi să accelereze relaxarea în etape a restricţiilor care se va încheia pe 25 mai şi nu pe 8 iunie, aşa cum era prevăzut iniţial, a declarat joi ministrul ceh al Industriei şi Comerţului, Karel Havlicek, notează AFP, citată de Agerpres.
Executivul ceh a început deja pe 20 aprilie să relaxeze măsurile restrictive luate la jumătatea lunii martie din cauza pandemiei, inclusiv prin redeschiderea pieţelor externe.
În Republica Cehă au fost confirmate de la 1 martie 7.138 de cazuri de contaminare, dintre care 2.152 de persoane considerate vindecate şi 210 decese.
Atenție cum sunt manipulați medicii spre fals în acte oficiale:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026