Sediul Consiliului Judeţean Timiş, a fost gazda Conferinţei de încheiere a proiectului „Integrat, Activ, Independent! Facilitatea integrării pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile din judeţul Timiş”
Proiectul este implementat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, în parteneriat cu PSIHO PROFIL SRL, Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare Socială şi Inovare – ICED şi SIVECO România SA, şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 – „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.2 – „Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”.
Valoarea totală a proiectului este de 2.237.508,00 lei, din care valoarea contribuţiei FSE este de 2.004.043,71 lei, valoarea contribuţiei de la bugetul naţional este de 188.564,29 lei.
Obiectivul proiectului fiind facilitarea accesului pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile din judeţul Timiş, prin furnizarea unui program de servicii integrate, destinat educaţiei şi formării acestora, precum şi promovării oportunităţilor de ocupare, cu o perioadă de implementare 1 Martie 2013 – 28 Februarie 2015 , având ca beneficiar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş.
Obiectivele specifice sunt: programe specifice pentru (re)integrarea pe piaţa muncii a 220 de persoane, furnizarea de programe de formare pentru dezvoltarea competenţelor şi a calificărilor de bază, schimbarea în atitudine a angajatorilor/angajaţilor şi a opiniei publice, identificarea şi menţinerea locului de muncă, cursuri de calificare/recalificare pe domenii adaptate pieţei muncii, ş.a.
Grupul ţintă al proiectului cuprinde 318 persoane aparţinând grupurilor vulnerabile identificare, recrutare şi înregistrare ca beneficiari a proiectului (179 persoane de etnie rromă, 49 persoane cu dizabilităţi, 50 persoane din familii cu mai mult de 2 copii, 40 persoane din familii monoparentale).
Pentru informare a fost realizată o bază de date, au fost create portaluri, de asemenea fiind realizată şi o pagină web a proiectului, De asemenea a fost realizată o evaluare psiho-socială, cu anchete sociale, profile vocaţionale, rapoarte de evaluare psiho-socială şi grafice de consiliere individuală.
S-a organizat Bursa locurilor de muncă, cursuri de calificare, cursuri de competenţă socială şi fizică şi cursuri de competenţă de bază TIC.
Efectele generate de acest proiect vizează o creştere a participării grupurilor vulnerabile în câmpul muncii şi fundamentarea condiţiilor pentru dezvoltarea lor ulterioară. Setul de activităţi prevăzute pentru consolidarea coeziunii sociale şi dezvoltarea capitalului social în comunităţile vizate va fi atât cauză cât şi efect pentru creşterea economică viitoare la nivelul comunităţilor.
Stejărel Ionescu.- Timisoara
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani