Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

„UE trebuie să fie preocupată de pace, dar pacea nu se obține prin escaladarea înarmării!”

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a transmis o scrisoare deschisă președintelui Consiliului European, Charles Michel.

Potrivit eurodeputatului Grapini, deși președintele Consiliului European a informat astăzi, în plenul Parlamentului European despre decizia de a ajuta Ucraina cu 50 de miliarde de euro, nu a spus nimic despre faptul că s-au tăiat bani de la cercetare, coeziune și agricultură și nici despre decizia luată în privința politicii agricole comune.

“Ați vorbit mai mult de 13 minute despre ce ați discutat la ședința de Consiliu din 1 februarie, dintre care, circa două minute, despre situația fermierilor care stau în stradă, de luni de zile! Ați spus că trebuie respectați fermierii, dar cum o faceți? Ignorând cererile pertinente: să nu-i mai obligați să lase pământul pârloagă, să nu se mai importe din țări terțe cereale și produse nesigure și la preț de dumping?”, a mai punctat, în scrisoarea transmisă lui Charles Michel, Maria Grapini.

De asemenea, europarlamentarul PUSL l-a criticat pe președintele  Charles  Michel pentru că s-a lăudat, în discursul său, că va da Ucrainei un milion de obuze.

În opinia eurodeputatului umanist, UE trebuie să fie preocupată de pace, dar pacea nu se obține prin escaladarea înarmării!

“Asta înseamnă că alimentați moartea! Negociați pacea! Cetățenii din Ucraina doresc pacea. Situația economică din UE este dificilă și Consiliul European nu este preocupat să găsească soluții. Cred, domnule Președinte, că era mai bine să fi demisionat”, se mai arată în scrisoarea transmisă de eurodeputatul Grapini înaltului oficial european.

Nu în ultimul rând, Maria Grapini a precizat că UE are nevoie de lideri care înțeleg ce înseamnă coeziunea socială, respectul față de valorile, cultura și tradițiile din fiecare stat membru. “Nu mai tratați cetățenii cu dublă măsură!”, a conchis europarlamentarul umanist.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share