Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Valeriu Popa: „Această Facultate e deschiderea către omenire mâine.”

Valeriu Popa despre Facultatea de Parapsihologie și Științe Cognitive

Voi deschide o formă de gândire pentru cei care nu înțeleg ce înseamnă invenții. Cândva, fiind Director prin Minister, m-am ocupat, am fost Director Tehnic, și mulți dintre cei care discutau problemele le considerau niște aberații, ei spuneau: „Ce-ți pierzi timpul cu asta?!”. Domnu’ inginer, gândirea este așa, dar țineți minte: cu fiecare invenție realizată eu sunt altul. „De ce?!” Păi eu gândesc tot timpul, nu am timp să rătăcesc precum alții, să discut, să bârfesc, capul meu tot timpul lucrează. Ba mai mult: este influență divină. Tu noaptea când gândești, ziua te trezești cu problema rezolvată de multe ori și nu știi de cine și cum.


Aici începe paranormalul, parapsihologicul, conducători care de-acuma nu acceptați această Facultate. Această Facultate e deschiderea către omenire mâine. Dar cei care lucrați, sau v-ați angajat să lucrați în ea trebuie să deveniți Oameni. A fi Om e ușor de spus.
Când eram mic întrebam (la 4 ani): de ce e paznic la vie, de ce e armată când zici cuvântul „om”?! Cine-i omul, de unde vine și unde merge?! Astăzi sunt mare, am depășit 70 de ani, și nu înțeleg de ce trebuie să fie armată, nu înțeleg de ce trebuie să fie paznici la vie când zici cuvântul „om”, deci practic nu suntem Oameni, suntem mulți dintre noi mai mult decât animalici. Nu ne uităm decât cât iau, de la cine iau, pe cine jecmănesc. Printre dumneavoastră sunt unii care vreți să faceți Facultatea de Parapsihologie și Științe Cognitive pentru interes material. Ține minte omule care iei bani pentru un serviciu făcut pentru puterea dată de divinitate, o faci în detrimentul tău.


Acum am fost în Filipine, sunt vindecător, fac 180 de operații pe zi și nu iau nici un ban. Au acolo o cutiuță în care fiecare pune cât consideră. Unui dăruit i se spune de undeva din spate, o voce: „apucă-te și vindecă oameni!” Nu l-a lăsat o noapte, două, trei. Și el s-a apucat.
A prezentat la televizor o serie întreagă de indivizi pe care i-a vindecat, dar el nu lua nici un ban pentru această dăruire. Și s-a întrebat: „Dar de ce nu se face pentru acești oameni o formă de a acumula niște valori să le dea și lor salariul pe care îl are un om de rând, să nu-l pui pe el în situația de a întinde mâna, de a-și păta karma viitoare?!” Pentru că ți-o pătezi. Banii aceia pe care îi iei tu de la individul cu suferință intră în detrimentul lui mâine. Am învățat pe oameni cum să se refacă.
Eu sunt inginer. Am o pensie. Pensia mea este echivalentă cu 60 de mărci/lună. Asta este, ne-am născut în România. Nu am venit întâmplător în România. Țineți minte: România are marea menire mâine de a deveni Meca omenirii. Nu prin știință, aceasta de a face averi, ci prin această spiritualizare, prin această inventică, dar noi trebuie să inventăm lucruri prin care să le arătăm oamenilor că în afară de noi, fizic, există și o altă formă energetică și lucrează. Cum lucrează? Aici este menirea voastră, a celor care ați pășit în această Facultate, că sunteți 1%, că sunteți 2%, dar Fiți! Că dintre cei care sunt și vă cunosc, nu sunteți decât 2 sau 3% care sunteți chemați pentru această dăruire, restul sunteți o parte fripturiști, o parte „hai să am și eu o diplomă, că în altă parte n-am luat-o!” Dar gândiți-vă că voi, prin comportarea voastră, distrugeți o idee de mare valoare a zilelor de mâine. Nu întinde mâna, că cel care îți dă astăzi e interesat, dar mâine te critică.
Așa fac și cu preoții, am un student în anul I la Facultatea de Teologie: „De ce vrei să te faci preot?” „Că… e o meserie bănoasă!” „De ce-i bănoasă, mă?! Ce investești tu ca să iei bani omului pe care îl înveți să fie corect?! O dăruire! Pentru asta trebuie să iei bani?!”
Nu a mers preotul să ducă soția la cimitir pentru că nu a avut să plătească suma. La Revoluție la fel, nu a vrut să ducă copilul la cimitir. Păi ce preot ești tu acela, ce om ești tu acela?!

Omule, nu rămâi cu nimic din viață decât cu 2 mari acumulări: cunoștințele științifice din toate domeniile care te ajută să fi mai bun decât ieri și faptele de iubire morală. Nu orice; Iubire Morală. Când veți înțelege ce înseamnă Iubire Morală, atunci veți începe să vă apropiați de cuvântul Om. Până atunci sunteți, sau suntem, niște rătăciți, până când vom înțelege să facem lucrul acesta.

Am oameni care îmi mulțumesc pentru că i-am ajutat să plece ușor. Urarea mea pe care o fac oamenilor de bine și care sunt înțelegători le spun așa: Ce le doriți românilor? „Sănătate și moarte ușoară la termenul scadent!”
Noi nu suntem independenți, noi suntem dependenți. Cine crede că e independent și e ateu, vai de capul lui. Noi suntem dependenți. Modul de dependență față de ceva, sau față de cineva noi trebuie să-l demonstrăm științific. Cui revine această sarcină? Dumneavoastră care ați intrat în această Facultate. Pregătiți-vă!
Am adus cărți în valoare de 11000 de dolari, am alergat prin lume.
Cum am ajuns cu ele acasă? Întâlnesc pe domnul Meleșcanu, un om de calitate umană. „Vă rog ajutați-mă să trimit prin „curier-ambasadă” aceste cărți!” Și au venit 40-50 de colete prin curier special. Câți le deschideți, câți vă duceți să le căutați?, cărți și pentru oameni de știință, și pentru inventatori.
Câți le deschideți?, pentru că acolo sunt valori adunate. De Oameni. Căutați să citiți cărți scrise de realizatori, adică de cei care au făcut lucrurile acestea. Multe cărți sunt compilate. Câți avem dintre ei oameni dăruiți care vorbesc din experiență proprie?!
Pentru cei care au zis că nu se poate, ba se poate, dar ca să se poată trebuie să te pregătești. Nu poți sări la înălțime dintr-o dată. Nadia Comăneci nu s-a născut pe bară, câte exerciții a făcut până a ajuns?
De ce am făcut noi această Facultate? Pentru că eu am trăit o serie întreagă de momente care mi-au dovedit că există ceva în afara noastră. Am pipăit, am trăit eu. Dacă este, trebuie să cercetez. De ce trebuie să cercetez? Ca să dau altora.

(Valeriu Popa -1924-1997, un geniu misterios, așa a fost denumit bioenergeticianul Valeriu Popa, originar din comuna Dioști, județul Dolj, un deschizător de școală și drum în domeniul naturismului și bioenergeticii în țara noastră, om de înaltă moralitate și spiritualitate).

Sursa: Internet.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share