Victor Ponta a făcut astăzi o vizită în județul Dâmbovița, însoțit de senatorul Adrian Țuțuianu, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, de Oana Vlăducă – deputat, Cosmin Bozieru, candidat la funcția de primar al municipiului Târgoviște, și de întreaga echipa Pro România Dâmbovița.
Au avut loc întâniri cu candidații la funcția de primar și consilieri locali la Titu, Găești și Târgoviște, unde au fost prezenți și candidații din zonele Fieni, Pucioasa, Valea Dâmboviței și Moreni.
Victor Ponta, declarații:
”Am venit ca și in 2012, dar cu speranțe și mai mari acum, să-l susțin pe Adrian Țuțuianu în funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița și pe toți candidații Pro România. Adrian Țuțuianu a reușit să formeze o echipă în condiții foarte dificile când trebuie să te bați cu binomul PNL-PSD și asta e un lucru important.
Mă bucur că avem o echipă din ce în ce mai puternică, și tot ce facem în Parlament, cred că-i pe ajută candidații noștri la locale, ca și ieri, când am arătat în Parlament că noi suntem serioși și chiar mergem să votăm moțiunea de cenzură, doar că alții fac blaturi.
Mi-e teamă că blatul de la nivel național, se află și la nivel local, între PSD și PNL, ei își împart niște funcții și rămân tot cam aceiași. Vreau ca a nivel național și local, noi să fim cei care spargem, devoalăm acest blat și oferim o soluție pentru cei care nu mai vor să voteze nici PNL, nici PSD.
În mod indiscutabil Adrian Țuțuianu este cel mai calificat pentru funcția de președinte,
pentru experiența, cunoștințele, rezultatele pe care le-a avut. Acum se pune problema dacă mașinăria politică a PSD și PNL va fi mai importantă decât persoana candidatului. Nu mai aștept recunoștință în politică, dar cei din PSD nu trebuie să-i fie doar recunoscători lui Adrian Țuțuianu, dar să-l și respecte pentru ceea ce a făcut, iar unii dintre ei trebuie să mă respecte și pe mine pentru ceea ce am făcut pentru ei.
Mi-aș fi dorit să avem o stângă unită și în Dâmbovița,
dar și la nivel național, să avem candidați comuni, pentru că așa era de bun simț și logic, să fim o stângă unită care se luptă cu PNL. Din păcate în PSD, -a plecat Dragnea, a venit Dăncilă, a plecat Dăncilă, a venit Ciolacu-, au rămas aceiași vânzători, aceiași smecheri, nași, Olguți, baroni, purtătorii de geantă la toată lumea, care se pare că au avut un cuvânt mai important de spus, decât realismul politic și interesul cetățenilor. Noi am vrut să facem o asemenea construcție, nu au vrut PSD-iștii, și practic ori au un blat cu PNL-ul, să piardă, ori atât pot ei să gândească.
Am discutat cu doamna Firea, cu domnul Ciolacu, și cu ceilalți, și i-am întrebat, -doriți să facem alianțe?-, ei au spus ”nu vrem, doar la București să o susțineți pe Firea și în rest nu”, și atunci le-am spus, ”voi îl susțineți pe Țuțuianu la Dâmbovița?”, și au spus că ”nu, nu”. Atunci le-am spus că se află acolo la furat și nu la alianțe. Doamna Firea a fost de față și știe foarte bine.
Legat de moțiunea de cenzură
Nu am auzit niciodată să depui o moțiune pe 17 august și să o dezbați pe 31. Cred că n-au știut în ultimele zile cum să facă să NU treacă moțiunea de cenzură. Niște indivizi le-au dat ideea să nu facă cvorum, după care strategia luminată a lui Gușă și a celor ca el, s-au gândit să dea vina pe PRO România, că nu face cvorum. Doar că strategia lor le-a explodat în față. Noi am fost toți acolo, 25 de voturi, iar ei s-au făcut de râs și nu-mi pare bine, pentru că implicit au întărit PNL-ul. A fost o greșeală gravă. Dăncilă ne spunea de anul trecut că principala ei bătălie este cu PRO România. Ei trebuiau să se bată cu PNL-ul și Iohannis. Sper și cred în continuare că Ciolacu e mai deștept decât au fost Dragnea și Dăncilă, și înțelege că dacă stă cu vânzătorii la masă și se luptă cu Pro România, o să câștige
Iohannis cu PNL. De ce Ciolacu rămâne și joacă în filmul ăsta, oare îi place să facă 20% cu PSD-ul? Sper că nu. Ieri și-au primit o lecție, nu știu dacă au învățat ceva din ea. Și dacă nu s-au prezentat cei din PSD la moțiune, tot nu se făcea cvorum, pentru că PSD întotdeauna și-a făcut cvorum în Parlament cu minoritățile, cu cei de la neafiliați, cu UDMR-ul.
După 27 septembrie va fi o tensiune în PSD când vor constata că vor fi abandonați, pentru că acum PSD se mulțumește cu firimituri de la PNL. Și vor pleca cei de la PSD. Din 28 de președinți de Consilii județene, PSD o să mai aibă vreo 10-12, primari de municipii de județ vom avea noi mai mulți, iar PSD orașele mici. Nu cred că rolul PSD este să fie anexa PNL.”
Material realizat la comanda Pro România Dâmbovița; CMF 21200010
Victor Ponta, mesaj către candidații Pro România din Dâmbovița:
Imagini din conferința de presă:
Adrian Țuțuianu, prezentarea candidaților Pro România Dâmbovița:
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Spectacol de lumini și voie bună la aprinderea bradului de Crăciun, în Târgoviște
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
DESCHIDEM sezonul de iarnă începând cu data de 07.12.2024 în STRAJA
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
La Județean – un film care combină genurile psihologic, polițist și horror
Universitatea Politehnica Timișoara, aproape de elevii de liceu și prin sport
Măsuri de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal din cadrul SuperLigii României, dintre AFC UTA Arad – AFC Unirea Slobozia