Redeschiderea parcurilor pentru public, cu excepţia locurilor de joacă pentru copii şi cu respectarea măsurilor generale de prevenire şi protecţie, este prevăzută din 15 mai, conform Ministrului Afacerilor Interne.

Se redeschid parcurile în toată țara
Ministerul Afacerilor Interne a postat în transparenţă decizională propunerea privind setul de măsuri de prevenire şi control a virusului SARS-CoV-2, măsuri aplicabile după ridicarea stării de urgenţă, începând cu data de 15 mai 2020.
Va fi permisă şi circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în interiorul localităţilor, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei şi evitarea formării grupurilor mai mari de 3 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.
Sigur că legea la un momentdat este neputincioasă oricât ar vrea să dezmebreze grupurile mai mari de persoane. Din informații pe surse se poate ieși la plimbare în parcuri și în număr de 8-10 persoane dar important este ca acestea să fie împărțiți în grupuri mai mici de maxim 3 cu o distanță de minim 2 metri. ”Faceți o probă: ieșiți 20 de cetățeni la alergat și exercițiu fizic într-un parc, dar având o distanță de 2-3 metri și organzați pe 7-8 grupuri. Cine poate să amendeze asta? Ar insemna să nu mai lucreze nimeni, să se închida magazinele mari, transportul, orice instituție”, conform sursei.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista