Vino alături de noi să plantăm împreună Pădurea Eroilor de la Finta!
Vineri, 21 aprilie 2023, începând cu ora 11.00, organizăm prima acțiune de plantare din cadrul campaniei Stejari cu spirit de erou. Fiecare erou va avea copacul-mărturie al sacrificiului său.
Au pus patria mai presus decât propria viață, iar astăzi le datorăm existența noastră ca națiune și libertatea. Cu demnitate și vitejie, au făcut sacrificiul suprem pentru apărarea independenţei şi unităţii neamului românesc. Este timpul să le aducem un omagiu care să dăinuie în istorie, asemeni moștenirii lor.

În Primul Război Mondial, în zilele de 22 si 23 noiembrie 1916, s-au dus lupte grele în localitatea Finta. Într-o operațiune de sacrificiu, 428 de eroi şi-au dat viața pentru această localitate şi pentru România. În 1933, pe locul unde a curs sânge de român a fost ridicat Monumentul Eroilor de la Finta. În memoria lor, vom planta o pădure de stejar care va dăinui în timp și va aduce un omagiu etern eroilor noștri.
Stejarul, cu trunchiul său puternic și coroana bogată, reprezintă un simbol al forței și măreției – o amintire vie a curajului lor.
Vino să plantăm speranța în inimile noastre și în pământul pentru care eroii și-au dat viața.
Recunoștință și cinstire față de eroi și o sursă de oxigen drept moștenire pentru copiii, nepoții noștri și generațiilor viitoare!
Participanților li se vor pune la dispoziție material săditor, unelte, găleți și apă.
O acțiune a comunității liberale dâmbovițene, cu sprijinul Primăriei Comunei Finta.
AURELIAN COTINESCU, SECRETAR GENERAL PNL DÂMBOVIȚA
Comunicat de presă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
SPIRITUALITATE
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
TÂRGUL DE CRĂCIUN DIN TIMIȘOARA VĂZUT PRIN OCHII PUBLICULUI
În ultima ședință de guvern a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2025 pentru CEVJ
Continuăm controalele pe balastiere!