Vinul este mai mult decât o simplă băutură, acesta este considerat un aliment care nu se consumă pur şi simplu. Un vin bun se degustă, se înţelege şi trebuie apreciat la adevărata sa valoare. Atunci când vorbim despre licoarea preferată deopotrivă de oameni şi zei, cea mai simplă clasificare este în sortimentele albe şi roşii. Însă cum în lumea vastă a vinului totul este despre nuanţe şi subtilităţi, între cele două tipuri atât de apreciate se mai află unul la fel sofisticat – vin rose.

Cunoscătorii ştiu că rose este un vin cu personalitate, cu o gamă bogată de arome. S-ar putea crede că acest tip de vin este destul de recent apărut, însă istoria sa este la fel de veche precum cea a viţei de vie. Primele licori create din boabele gustoase de strugure au fost sub forma a ceea ce numim astăzi vin rose. Ulterior, când tehnologia şi cunoştinţele din domeniul oenologiei au avansat, s-a trecut la colorarea sau pigmentarea mai puternică a binecunoscutei băuturi. Însă chiar şi aşa, nu s-a renunţat la acest vin de culoare pală, fructat şi uşor.
Dar nici vinurile rose nu sunt toate la fel, pentru simplul fapt că fiecare poartă amprenta locului unde au fost preparate. Iar acele influenţe specifice le face atât de speciale şi căutate. Ca să dăm doar un exemplu, un vin pinot rose întâmpină pe cel care îl degustă cu notele sale de fructe de pădure roşii. Acestea parcă ar concura cu aroma unică a florilor de bujor ce se „varsă” în gustul specific de pomelo roz. Textura sa moale îl va determina pe consumator să îl aleagă din nou pentru cine elegante, dar şi festive.
Desigur că vinul poate fi consumat ca atare, însă atunci când este asociat cu mâncarea potrivită, înnobilează întreaga experienţă culinară. Combinaţia dintre preparate pe bază de peşte sau fructe de mare şi vin rose nu dă niciodată greş. O masă cu populara pizza sau paste devine mult mai interesantă dacă are alături şi un pahar de vin din acelaşi sortiment. Aperitivele şi deserturile pot deveni cu atât mai gustoase dacă sunt servite alături de un vin rose de calitate, la temperatura potrivită, de regulă rece.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice