A fost weekend, o mare sărbătoare religioasă, dar este și perioada concediilor. Oamenii au ieșit în natură, pentru a se mai refugia de caniculă, în zona montană, dar necunoscând muntele, doi turiști s-au rătăcit.
În data de 15 august a.c. jandarmii montani hunedoreni alături de salvamontiști au acționat pentru căutarea a două persoane rătăcite.
În jurul orei 19.10 un apel 112 anunța că în Munții Retezat, traseul Pietrele- Galeșu, o femeie în vârstă de 67 de ani s-a pierdut de grupul din care făcea parte. În urma apelului a fost alertată echipa de intervenție montană din zona Hațeg care împreună cu efective ale Salvamont Hunedoara au început căutarea hunedorencei. După aproximativ 1 oră și jumătate persoana a fost găsită de către echipele formate din salvamontiști și jandarmi montani și a fost condusă în siguranță la autoturismul personal, fără a necesita îngrijiri medicale. Ora 21.14 un alt apel 112, de această dată în stațiunea Straja, a sesizat faptul că o persoană s-a rătăcit în zona Traseului Lupilor, unde a plecat cu bicicleta. În acest caz a fost alertată echipa de intervenție montană din zona Valea Jiului, care împreună cu efective din cadrul Salvamont au desfășurat activități de căutare. Bărbatul de 37 de ani din județul Timiș a fost interceptat de către echipajul Salvamont, operațiunea fiind încheiată cu succes în jurul orei 22.30. Persoana căutată nu a necesitat îngrijiri medicale.
Și de această dată buna cooperare dintre jandarmii montani și salvamontiști a dus la îndeplinirea cu succes a misiunii comune, aceea de a intervenii și a acorda sprijin și ajutor persoanelor aflate în dificultate în zona montană.
În acest context, jandarmii hunedoreni recomandă turiștilor care doresc să facă drumeții pe munte următoarele:
- Informați-vă cu privire la condițiile climatice locale și starea traseelor montane.
- Echipați-vă corespunzător și asigurați-vă că știți întotdeauna unde vă aflați!
- Reveniți la ultimul marcaj văzut dacă continuarea traseului devine nesigură, iar în cazul înrăutățirii vremii retrageți-vă la cea mai apropiată cabană sau adăpost.
- În situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții solicitați ajutorul prin apel la 112 și nu părăsiți zona pentru a nu îngreuna localizarea.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
Ionuț Bănică: Vești foarte bune de sărbători pentru Corbii Mari
Marius Caravețeanu, primarul orașului Răcari: Gesturi de respect și recunoștință