Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Naţional al României – ‘Deşteaptă-te române!’, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.
La 29 iulie 1848, ‘Deşteaptă-te române!’ a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic ‘Un răsunet’ de Andrei Mureşanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului ‘Foaie pentru minte, inimă şi literatură’, pe o melodie culeasă de Anton Pann.
Această zi a fost sărbătorită și la Târgoviște în prezența oficialitățlor județului și municipiului. Au fost prezenți militari ai Garnizoanei Târgoviște, jandarmi și reprezentanți ai ISU Basarab I Dâmbovița. Prefectul Victor Sanda, președintele CJ Dâmbovița Adrian Țuțuianu, dar și primarul Ciprian Prisăcaru au transmis mesajele lor celor prezenți.
Apoi a fost intonat Imnul României, Deșteaptă-te Române și după au defilat structurile Garnizoanei Târgoviște, ale Jandarmeriei și ale ISU.






EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore