Clasa politică din România este oglinda societăţii civile. Politicienii români nu vin nici din Zimbabwe si nici nu au aterizat de pe o altă planetă. Ei s-au ridicat dintre noi, oamenii de rând. Nu vreau să îi disculp de vina furtului, însă vreau să fim realişti asupra faptului că marea majoritate dintre noi au acelaşi comportament.
„Mie ce-mi iese la asta?”, „Lasă ca aduc eu de la muncă” sunt afirmaţii foarte des întâlnite.
Nu vede nimeni o crimă din a pleca de la muncă cu un top de hârtie, nişte scule, sau de a se lua un comision pentru oarecare achiziţie, dar când vine vorba de ce auzim la TV sau în orice alt media, despre angajaţi la stat prinşi cu mâţa’n traistă, ne ofuscăm. Dacă furtul este condamnat (măcar la nivel de faţada), şpaga a devenit obicei naţional cu care cei mai mulţi se mândresc. De la portarul dintr-o instituţie (publică de obicei) – apropo portarul este persoana care iţi poate rezolva orice problemă, indiferent de departamentul la care ai treaba, până la şeful instituţiei toată lumea ia şpagă. Nu numai ca se ia şpagă, dar faptul a devenit firesc, ceva ce intră in fişa postului. Este o atribuţie de serviciu, nu este un delict.
Cei care iau şi cei care dau şpagă fac schimb de roluri în funcţie de poziţia în care se află. Este un cerc unde banii se învart dintr-o parte în alta, toată lumea ştie ca trebuie să dea sau să primească pentru ca lucrurile să meargă.
Un poliţist opreşte un angajat al primăriei. Ca să-l scape, primeşte o atenţie (angajatul primăriei blesteama). Apoi dupa ce primeşte mai multe atenţii strânge suficienţi bani pentru a-şi ridica o casă. Se întoarce însă roata. Poliţistul are nevoie de autorizaţie de construcţie. Ajunge la primarie şi trebuie să-i returneze şpaga luată iniţial, chiar dacă are toate actele în regulă (acum poliţistul blesteamă).
Personal văd doua motive pentru această situaţie in care ne aflăm:
– primul este lipsa de moralitate, decaderea societaţii, dispariţia celor 7 ani de acasă, inexistenţa în gândirea marei majoritaţi (şi nu este pleonasm (sic!), o majoritate poate sa fie mica, 51% sau mare 99%) a populaţiei a termenelor de onoare, cinste, corectitudine, termeni care astăzi pe mulţi îi fac sa se duca cu gândul la copilării si gândire imatură;
– al doilea motiv este că însăşi legea împinge către acest mod de construcţie al societăţii, pentru ca nimic „nu e pe bune”. La ce rost trebuie să obţinem o autorizaţie de construcţie, dacă indiferent cum este proiectul oricum trebuie să dăm şpaga. Atâta timp cât orice decizie stă în puterea semnăturii unui individ, lucrurile nu pot să ia o întorsătura bună.
Cât timp statul măreşte puterea funcţionarilor prin legi care îi face nerăspunzători de faptele lor dar le oferă puteri depline în ceea ce priveşte deciziile pe care le pot lua, propun ca şpaga sa fie introdusă in noul cod fiscal.
Radu Niculescu


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului