Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița, a participat, sâmbătă, 16 martie, la Reuniunea Zonală a Femeilor Social-Democrate care a avut loc în Alexandria. Astfel, OFSD România împreună cu OFSD Teleorman au reunit peste 150 de femei social-democrate din București și alte 11 județe.
Tema principală a întâlnirii a fost legată de violența domestică, iar în mesajul său, Carmen Holban a atras atenția asupra conexiunii directe dintre discriminare și violență, „Discriminarea, un factor important care conduce la amploarea fenomenului violenței”.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGPR) numărul infracțiunilor de violență domestică înregistrate în România a crescut cu peste 19 mii de cazuri în ultimii cinci ani.
Aceleași date înregistrează și o creștere cu 71% a numărului infracțiunilor de viol în care agresor este membru de familie (soț, fost soț, alt membru al familiei), majoritatea victimelor fiind, în ambele cazuri femei trecute de 18 ani.
Doar anul trecut au fost înregistrate peste 57 de mii de plângeri de violență domestică și aproximativ 300 de violuri între membrii familiei, partener/fost partener.
În ultimii șase ani, în România, au fost înregistrate peste 288.000 de astfel de plângeri:

Carmen Holban: Ne-am angajat să luptăm pentru drepturile femeilor și ale copiilor vulnerabili, pentru egalitate de șanse și pentru o societate sigură
”Totodată, am subliniat cât de afectate sunt victimele, precum și traumele emoționale și fizice pe care le suferă.
Ne-am angajat să luptăm pentru drepturile femeilor și ale copiilor vulnerabili, pentru egalitate de șanse și pentru o societate sigură. În ultimii ani, au fost îmbunătățite legi și adoptate măsuri care promovează drepturile femeilor și combat inegalitatea și violența. Educația corespunzătoare și conștientizarea sunt esențiale pentru a contracara și diminua fenomenul violenței în familie. Iar noi, prin tot ceea ce facem, ne asigurăm că tot mai puține femei și copii au de suferit de pe urma unor astfel de evenimente nedorite”, a precizat Carmen Holban.
Alături de vicepreședintele OFSD Dâmbovița, Luciana Cristea, deputatul Carmen Holban a dorit să transmită un mesaj clar de luptă comună împotriva violenței și, în același timp, să le spună celor care au avut de suferit că nu sunt singure în această confruntare.
Evenimentul a fost organizat de Ioana Panagoreț, președintă a OFSD Teleorman și de secretarul general al OFSD, Maria Lăzar, pe care Carmen Holban le-a felicitat pentru implicarea constantă și sprijinul oferit femeilor social-democrate.
Citește și:




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului