Dacă un narcisist îți spune lucruri precum: „te-ai schimbat” sau „ai devenit indiferent”, înseamnă că începi să te eliberezi de sub controlul său. Astfel de „acuzații” reprezintă, de fapt, o recunoaștere inconștientă a faptului că strategia sa de dominare nu mai funcționează.
Narcisistul nu știe cum să fie într-o relație fără să controleze, astfel că, pentru el sau pentru ea, afecțiunea și supunerea sunt sinonime. Când nu te mai supui cerințelor sale, se simte trădat sau trădată, chiar dacă tu nu faci nimic altceva decât să te alegi pe tine.
Așadar, care sunt „acuzațiile” narcisistului care, de fapt, nu sunt dovezi că greșești, ci că începi să te eliberezi de sub controlul său?
„Te porți altfel” – ceea ce el sau ea numește „altfel” este, de fapt, un nou echilibru interior. Nu mai reacționezi la provocări, nu mai intri în jocurile lui emoționale. Pentru el sau pentru ea, acest lucru este derutant, pentru că nu mai are puterea de a te controla.

„Ți-au băgat alții prostii în cap” – când începi să citești, să te informezi sau să mergi la terapie, pentru el sau pentru ea nu este un semn de evoluție, ci o amenințare directă la adresa puterii pe care o are asupra ta. În clipa în care începi să înțelegi mecanismele, jocurile și strategiile lui subtile, frica pe care o simți se diminuează. Conștientizarea și cunoașterea sunt primii pași ai libertății tale, iar libertatea ta îi subminează controlul asupra a ce gândești.
„Ți-ai găsit pe altcineva, nu-i așa?” – când atenția ta nu mai gravitează în jurul lui sau al ei, narcisistul se simte pierdut și are nevoie să-și explice cumva această schimbare. Conform logicii sale, dacă nu-l mai cauți, dacă nu-l mai validezi, trebuie să existe altcineva.
„Ți-ai pierdut simțul umorului” – glumele lui nu mai sunt amuzante când înțelegi că erau forme mascate de dispreț. Acum le vezi clar și refuzi să le mai validezi. Asta nu te face lipsit de umor, ci conștient de abuzul său emotional.
„Nu-ți mai pasă” – el sau ea confundă reacțiile tale cu iubirea. Îi place să te vadă agitat, justificându-te, încercând să-l convingi că intențiile tale sunt bune. Când nu mai reacționezi, îți iei înapoi puterea. Și tocmai această liniște îl dezorientează, pentru că nu mai știe cum să te prindă în vechiul joc al vinovăției.
„Te-ai schimbat” – când începi să te vindeci, să pui limite și să te respecți, narcisistul percepe asta ca pe o amenințare. El sau ea are nevoie ca tu să fii previzibil, ușor de manipulat și mereu dispus să-l mulțumești. Dar schimbarea ta reprezintă o evoluție, un semn că nu mai ești dispus să joci rolul care îi asigura lui puterea.
„Ești plin de tine/te crezi mai bun decât mine” – narcisistul are nevoie ca tu să crezi în povestea lui – una în care ești mereu „insuficient”, „greșit”, „incapabil”. Așa își menține controlul: prin vinovăția și îndoiala pe care ți le inoculează. Când începi să nu te mai identifici cu această imagine distorsionată, el o interpretează ca aroganță. În realitate, nu e vorba că te crezi superior, ci că ai început să te vezi așa cum ești cu adevărat – valoros și demn.
„Ai devenit rece și distant” – pentru un narcisist, conexiunea înseamnă control. De aceea, când începi să ai propria viață, propriile gânduri, valori și priorități, el sau ea percepe că te îndepărtezi. Însă ceea ce faci, de fapt, este că te reconectezi cu tine însuți.
„Nu mai ești ca înainte” – da, nu mai ești același. Ești mai conștient, mai puternic și mai liber. Nu mai cazi în capcanele sale emoționale, nu mai încerci să-i faci pe plac cu orice preț. Schimbarea ta e dovada că începi să vezi lucrurile mai clar și că nu mai poți fi manipulat ca înainte.
„Ești egoist” – când spui: „Nu pot acum”, „Nu vreau” sau „Nu e bine pentru mine”, el sau ea vede asta ca pe un afront, ca pe o răzvrătire. În realitate este o dovadă de maturitate. Ai învățat că grija de sine nu înseamnă egoism, ci respect față de propria persoană. Iar ceea ce el numește „egoism” este, de fapt, dovada că nu mai ești dispus să te sacrifici pentru a fi acceptat și validat.
Nu trebuie „să-l înfrângi” pe narcisist, ci să te eliberezi de rolul pe care ți l-a atribuit. Nu câștigi atunci când te aperi sau încerci să-l convingi, ci în clipa în care nu mai ai nevoie să demonstrezi nimic.
Dacă îți spune că „te-ai schimbat”, zâmbește. Pentru că, da, are dreptate. Nu mai ești omul care tăcea doar ca să nu-l supere sau care se justifica mereu. Ești omul care a învățat să se respecte, să se protejeze și să se aleagă pe sine. Cuvintele lui, altădată menite să te rănească, sunt astăzi confirmarea evoluției tale.
Citește și:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Iulian Vladu, fost deputat PNL Dâmbovița, a murit astăzi la vârsta de 64 de ani
A plecat spre stele veteranul Banu V. Ion la vârsta de 107 ani
Anul 2026. Nu mai e timp. Reașezare generală, din apărare în ofensivă