Problema gunoiului de la Târgovişte a devenit una mirositoare şi la propriu şi la figurat. Entităţile care se ocupă în prezent de administrare şi organizare nu au reuşit să transmită până acum o situaţie clară, transparentă, fără ascunzişuri a situaţiei gropii de gunoi de la Aninoasa. Dacă este aducătoare de profit, măcar să fie într-un mod ecologic, legal, să nu pună în pericol viaţa oamenilor şi să nu îndepărteze investitorii, şi-aşa „mulţi” din curtea noastră. Mâine va avea loc o conferinţă de presă, prima, pe care cei de la ADI Salubritate s-au decis să o facă în urma intervenţiilor din spaţiul public.
Groapa de gunoi de la Aninoasa. Marin Antonescu, președinte ADI Salubritate: ”S-au lansat avioane prin județ. Este campanie electorală”

Şi primarul municipiului Târgovişte o consideră o urgenţă care trebuie rezolvată, însă puterea de decizie a Primăriei, din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate, -cea care gestioneză relaţia cu operatorul gropii, Eurogas Prescom şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa-, este una mică, de doar „un vot”.
Într-un dialog cu jurnaliştii, edilul Daniel Cristian Stan, a oferit câteva detalii despre problemele legate de administrarea gropii de gunoi, dar şi despre colectarea selectivă a deşeurilor care nu a fost atinsă decât în proporţie de 30-50%.
„În Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate, Primăria Târgoviște are un singur vot. Deci, trebuie să conștientizăm și cred că trebuie să plece de la aparatul administrativ al salubrității această inițiativă. Noi am ridicat chestiunile acestea și eu și colegul meu, domnul viceprimar, Cătălin Rădulescu, am atras atenția asupra situației că nu reușim să atingem ținta de colectare selectivă. Sper să se găsească o soluție.
Dacă nu vom ajunge la un acord, nu excludem posibilitatea să solicit Consiliului Local Municipal Târgoviște ca serviciu de delegare să se facă direct de către Administrația Locală, să nu mai facă Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate, ci să facem direct acest lucru, pentru că așa aș avea și control asupra operatorului, aș accepta, cum să spun, cu stoicism și reproșurile pe care, pe bună dreptate, le fac cetățenii, pentru că eu așa nu am cum să trag operatorul la răspundere pentru ceea ce face și mi-aș asuma și această activitate. Vom vedea ce se va întâmpla, sper să găsim o soluție în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară.
–Cât de repede trebuie găsită soluția asta?
Rapid. Discutăm de săptămâni.
–Domnule primar, ce rol are președintele ADI? Decorativ?
Nu are un rol decorativ, ci are un rol foarte important. Prefer să nu intru în această discuție, repet, din punctul meu de vedere, soluția trebuie să existe la aparatul Asociției de Dezvoltare Intercomunitară. Sunt oameni plătiți, dincolo de membri, sunt oameni plătiți să găsească soluții și să asigure concordanța serviciului prestat la nivelul județului Dâmbovița cu normele legale în vigoare și care propun anumite obligații. Din păcate, în pofida acestui fapt, cei care plătesc sunt tot cetățenii, în ultimă instanță și nu cred că este corect ca cetățenii, prin unitățile administrativ-teritoriale să suporte o lipsă de implicare a altora.
–Președintele Consiliului Județean a vorbit într-o conferință de posibilitatea măririi taxei de habitat din a doua jumătate a anului. Ați fi de acord cu treaba asta?
Mărirea taxei de habitat? În primul rând ar trebui să ni se prezinte un raport cu privire la ce înseamnă cost pentru operator și dacă această taxă este sau nu suficientă. Eu cred că este suficientă. Este prima dată când aud de această posibilitate. Așa, ca o primă opinie, nu cred că asta este problema, cuantumul taxei de habitat, ci cred că problema este modul în care se monitorizează activitatea operatorului de salubritate, clauzele contractuale care trebuie să fie modificate și, repet, putem să facem acest lucru și la nivelul Municipiului Târgoviște, fără a mai fi în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, cu orice fel de consecințe. Nu vreau să fac acest lucru, pentru că ar reprezenta o povară în plus pentru colegii primari și pentru tot județul, pentru că este foarte clar că principalul contribuitor la acest serviciu este Municipiul Târgoviște. Una este să te duci cu mașina și să iei din zece blocuri, din parcare, să ridici gunoiul menajer, alta este să mergi cu mașina de gunoi prin anumite comune care sunt întinse și așa mai departe. Costurile sunt mult mai mari. Însă, în ultimă instanță, nu avem ce să facem, dar repet, nu vreau să fac acest demers. Vreau să stăm de vorbă cu toții și să luăm o decizie care să fie unanim acceptată și, în primul rând, în interesul cetățenilor.” a explicat astăzi, primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan.
Imagini din conferinţa de presă (minutul 9:00)
Editor: Miruna Lutescu
Citeste si:
Groapa de gunoi de la Aninoasa este ”perfect în regulă”. Ni se pare nouă că ”miroase”!
Cristian Ghinea, USR: Politicile verzi, cercetarea și inovarea, vor primi bani de la Uniunea Europeană
Adrian Țuțuianu – Peste 5000 de tone de deșeuri aduse din alte județe în Dâmbovița
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului