În conformitate cu prevederile Legii 62/2011 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în luna martie 2021, s-a constituit Patronatului Intreprinderilor Mici și Mijlocii Dâmbovița.
În urma alegerilor, domnul Pușcaru Cristian Valeriu Bogdan, a fost ales în funcția de Președinte al Patronatului Intreprinderilor Mici și Mijlocii Dâmbovița.
Patronatul Intreprinderilor Mici si Mijlocii Dâmbovița (PIMM Dâmbovița), este o organizație patronală, autonomă, fără caracter politic, înființată ca persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, constituită în scopul apărării și promovării drepturilor și intereselor comune ale membrilor săi.
În data de 25 martie 2021, PIMM Dâmbovița s-a afiliat Consiliului Național al Intreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), ca structură teritorială, singura confederație patronală reprezentativă la nivel național pentru IMM-uri.
Obiectivele Patronatului Intreprinderilor Mici și Mijlocii Dâmbovița, este acela de a reprezenta, sustine și apăra interesele membrilor săi în relațiile cu autoritătile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice, în raport cu obiectul și scopul lor de activitate.
De asemenea:
Promovează și apără interesele IMM-urilor care își desfășoară activitatea la nivelul județului, în raporturile acestora cu autoritățile publice, centrale și locale.
Promovează imaginea și acțiunile Consiliului Național al Intreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, la nivelul județului Dâmbovița și contribuie la realizarea obiectivelor acestuia.
Realizează cadrul legislativ stimulativ pentru dezvoltarea sectorului de intreprinderi private, cu precădere a celor mici și mijlocii;
Îmbunătățește accesul intreprinderilor mici și mijlocii la diverse surse de finanțare;
Dezvoltă sistemul informațional și de consultare a mediului de afaceri;
Stimulează antreprenoriatul prin realizarea unei culturi antreprenoriale și a unei imagini pozitive a întreprinzătorului;
Dezvoltă servicii de consultanță, training, mentoring și coaching pentru IMM-uri;
Stimulează activități de export și îmbunătățește accesul IMM-urilor la informații de piață.
IMMpreună suntem IMM!
Președinte,
Pușcaru Cristian Valeriu Bogdan
Comunicat de presă
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara